23.4 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialSlujbă de pomenire după tragedia SMURD din Moldova

Slujbă de pomenire după tragedia SMURD din Moldova

O slujbă de pomenire a fost oficiată sâmbătă în localitatea Haragîş, raionul Cantemir (sudul Republicii Moldova), în locul unde acum nouă de zile un echipaj de patru persoane de la SMURD Iaşi şi-a pierdut viaţa într-o catastrofă aviatică, aflându-se în misiune de salvare a vieţii unei persoane, a relatat portalul Unimedia.md, citând un comunicat al Serviciului pentru Situaţii Excepţionale din Chişinău, potrivit Agerpres. 

Mai mult de 50 persoane – rude, colegi şi prieteni ai celor patru membri ai echipajului – au venit la locul accidentului pentru a le aduce un omagiu. 

Ei erau aşteptaţi de către colegi ai salvatorilor din serviciul de urgenţă din Republica Moldova, care au depus coroane de flori şi au amplasat o cruce la locul tragediei. 

Slujba a fost oficiată de către un sobor de preoţi. În urma accidentului aviatic produs la 2 iunie, au murit toţi cei patru membrii ai echipajului: medicul Mihaela Dumea, asistentul medical Gabriel Sandu, comandorul Doru Gavril şi copilotul Voicu Şocae. 

Guvernul Republicii Moldova anunţase anterior că va acorda un ajutor financiar în valoare de 1 milion de lei pentru familiile victimelor decedate în accidentul aviatic din apropierea localităţii Haragîş, raionul Cantemir.

Cele mai citite

Roberto Mancini revine cu un obiectiv clar! Selecționerul promite un nou trofeu pentru Italia

Roberto Mancini a vorbit despre revenirea pe banca naționalei Italiei și și-a prezentat obiectivele pentru noul mandat.Roberto Mancini a susținut miercuri, la Roma, prima...

Sorin Grindeanu: Strategia pentru biodiversitate va fi introdusă „cu celeritate” la Camera Deputaților după adoptarea în Senat

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat că Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030 va fi introdusă „cu celeritate” pe ordinea de zi a...

Agricultura României, între recolte record și secetă: grâul promite un an excelent, porumbul depinde de regiune

Grâul ar putea atinge cea mai bună productivitate din ultimii 15 aniCele mai bune perspective sunt pentru cultura de grâu, una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă