16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin s-a dus în vizită la Budapesta. Îl va aduce și pe...

Putin s-a dus în vizită la Budapesta. Îl va aduce și pe Donald Trump?

Președintele rus, Vladimir Putin, a ajuns ieri la Budapesta, pentru a discuta cu premierul ungar, Viktor Orban, despre „provocările momentului”. 

Obișnuita „vizită din februarie”, a șaptea, conține, de data aceasta, și „o promisiune fierbinte” a Rusiei, că la -Budapesta ar putea sosi și președintele american, Donald Trump, într-o primă vizită în Europa, după învestirea sa. 
Cert, pe ordinea de zi a discuției celor doi lideri se află în primul rând situația din Ucraina, pentru care UE insistă cu sancțiunile asupra Rusiei. Pe fondul alterării situației din Ucraina, președintele Uniunii Europene, Donald Tusk, a transmis Moscovei să înceteze să mai susțină mișcările separatiste din Est și să facă tot ce este necesar pentru respectarea acordului de încetare a focului. 
„Ne reamintim de continua provocare pe care o constituie agresiunea rusească în estul Ucrainei”, a subliniat Tusk. Guvernul ungar susține ridicarea sancțiunilor asupra Moscovei, deoarece acestea dăunează economiei proprii. Șeful diplomației ungare, Peter Szijjarto, a declarat că sancțiunile europene au determinat pierderi de venituri pentru Ungaria de 6,5 miliarde de dolari în trei ani și că dacă se continuă această politică, economia Ungariei va avea foarte mult de suferit.

Contract anchetat de Comisia Europeană

Kremlinul a anunțat că în discuții intră și eventuala includere a Ungariei în proiectele de gazoducte NordStream și TurkStream, în colaborare cu gigantul rusesc Gazprom, o promisiune care bagă „în cărți” Ungaria în contextul actual, al noilor alianțe. Totodată, la Budapesta se va discuta și despre un proiect nuclear al grupului rusesc Rosatom, ce prevede construcția a două noi reactoare la centrala nucleară din Paks, în apropiere de Budapesta, pentru 12 miliarde de euro. 
Pentru realizarea acestui proiect, Moscova este dispusă să dea un împrumut Ungariei de zece miliarde de euro.  Lucrările ar urma să înceapă în 2018, iar primul reactor să intre în serviciu în 2023. Comisia Europeană a deschis la sfârșitul anului 2015 o anchetă pentru a stabili dacă acest proiect, atribuit fără licitație, este conform cu regulamentul ce privește concurența.

Lobby la preşedintele SUA pentru Budapesta

Dintre problemele pe plan internațional, pe agenda celor doi lideri se află criza din Siria, viitorul UE și agenda globală în prezent, după alegerea în SUA a lui Donald Trump, despre care Rusia „simte că vrea să coopereze”. Moscova consideră că Ungaria a jucat un rol pozitiv ca intermediar între Rusia și Uniunea Europeană, cu care Kremlinul vrea să stabilească relații de prie-tenie. 

În schimb, Putin poate să bage Ungaria mai în față pe agenda relațiilor cu Donald Trump, după cum speră oficialii ungari, care împărtășesc aceleași păreri cu președintele american în ceea ce privește refugiații proveniți din țările „interzise” prin decret. Rusia este pregătită pentru un contact cu noul secretar de stat al SUA, Rex Tillerson, fostul director general al concernului ExxonMobil, a cărui numire a fost aprobată miercuri seară de către Senatul SUA.

Ministerul rus de Externe se străduiește să organizeze o întâlnire cu acesta în februarie, la Bönn sau la München, relatează presa rusă. Ministerul de Externe al Rusiei a comunicat joi că s-a simțit că noul președinte al SUA, Donald Trump, dorește să coopereze cu Moscova fără prejudecăți. Și Rusia consideră deja că poate să facă lobby pentru guverne străine.  

Cele mai citite

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...
Ultima oră
Pe aceeași temă