22.9 C
București
sâmbătă, 6 iunie 2026
AcasăSpecialSabotaj la Gara din Paris. Traficul feroviar, întrerupt

Sabotaj la Gara din Paris. Traficul feroviar, întrerupt

Traficul feroviar este întrerupt la Gara de Nord din Paris, după explozia unui transformator electric. Anunţul a fost făcut de oficialii Căilor Ferate, care au precizat că este vorba de un act de sabotaj.

Mai exact, cineva a tăiat mai multe cabluri ca să le fure, iar în momentul în care inginerii au încercat să refacă alimentarea cu electricitate, transformatorul a explodat. Printre garniturile care nu pot părăsi Gara de Nord sunt trenurile Eurostar, care fac legătura între Franţa şi Anglia, precum şi cursele Thalys către Olanda, Belgia şi Germania.

 

Potrivit Digi24, un purtător de cuvânt al Societăţii Naţionale a Căilor Ferate din Franţa i-a invitat pe cei care intenţionau să călătorească pe rutele internaţionale şi cu TGV – trenul de mare viteză – să-şi reprogrameze deplasările. Sunt afectate de întreruperea traficului şi două dintre liniile RER – metroul uşor care face legătura dintre capitala franceză şi suburbiile sale. Se speră că circulaţia acestora va fi reluată în această seară. 

„Curentul electric a fost întrerupt la Paris Nord ca măsură de securitate, în urma unui incendiu destul de important la un transformator electric”, a precizat SNCF, care a evocat „un act răuvoitor”, provocat probabil, potrivit companiei, de către persoane surprinse în timp ce furau cabluri electrice.

Potrivit unui purtător de cuvânt al pompierilor, „este vorba despre un incendiu de vegetaţie în apropiere de Gara din Saint-Denis, care s-a propagat la liniile aeriene şi au provocat explozia unui transformator electric, ceea ce a determinat oprirea întregii circulaţii feroviare cu plecare din gara de Nord şi care trece prin Saint-Denis”. „Incendiul a fost stins, însă transformatorul nu mai este în măsură să-şi îndeplinească rolul. Garniturile care au fost blocate pe căile ferate sunt în curs de evacuare către diverse gări. Torul decurge cu bine”, a declarat acest purtător de cuvânt.

 

 

 

Cele mai citite

UE își intensifică planurile de extindere în Balcani. Muntenegru ar putea adera în 2028

Liderii Uniunii Europene și ai statelor din Balcanii de Vest s-au reunit vineri la Tivat, în Muntenegru, pentru un summit dedicat extinderii blocului comunitar.Oficialii...

Tragedie în Sahara: 49 de persoane au murit de sete după ce au rămas blocate în deșert fără apă

Cel puțin 49 de persoane și-au pierdut viața în deșertul Sahara, în nordul Nigerului, după ce camionul cu care călătoreau s-a defectat într-o zonă...

Restricțiile de trafic de pe Valea Oltului rămân în vigoare până la mijlocul lunii iunie

Șoferii care tranzitează Valea Oltului trebuie să țină cont de restricțiile de circulație instituite până la jumătatea lunii iunie.Măsura este necesară pentru desfășurarea unor...
Ultima oră
Pe aceeași temă