M-am gândit o secundă să scriu acest articol sub un alt titlu și să-l fi intitulat “Să ne cunoaștem postacii”. M-am oprit, pentru că tema eticii proceselor de comunicare e prea serioasă și mult mai vastă decât identitatea unor “postaci”, cum sunt etichetați cei care, sub identități false și în interesul cuiva care îi plătește, comentează texte sau imagini publicate pe Internet.
Scandalul “Legii defăimării”, identitatea sub care a pătruns în spațiul public proiectul de Lege privind promovarea demnității umane și a toleranței față de diferențele de grup, a adus în dezbatere o temă mai mult decât interesantă – cea a regulilor comunicării. Sau, mai corect spus, a lipsei de reguli în comunicarea modernă. Dl. Liviu Dragnea are dreptate să se declare îngrijorat de umbrela numită “libertate de exprimare” sub care se manifestă nestingherite insulta, minciuna, grosolănia.
Dacă rupi un afiș pe stradă sau dacă dai cu pietre într-un ecran publicitar, riști să fii pedepsit. Tulburarea liniștii și ordinii publice sau distrugerea sunt infracțiuni. Dar dacă, sub protecția anonimatului sau a unui avatar oarecare, în mediul public online, înjuri, insulți sau minți – nu pățești nimic. După cum nu pățești nimic dacă furi idei sau texte sau imagini și le diseminezi către publicul tău, așa cum fac multe website-uri care se autointitulează “de știri”.
Mai mult, Internetul nu iartă! Odată prins în spațiul virtual, urmele tale rămân acolo veșnic, informația abil comprimată nu stă numai pe un server, informația circulă, venind la suprafață la fiecare chemare. O fotografie, o opinie, un e-mail sau o postare pe Facebook sunt urme ce pot apărea de fiecare dată când tastele se aliniază în configurația potrivită. Ștergi, te ștergi, te ascunzi, încerci să dispari – nu se poate! Minciuna online are picioare lungi și viață la fel de lungă.
Google și Facebook, ca să mă refer doar la acești doi giganți, au politici de reglaj al derapajelor de comunicare. Unele dintre acestea funcționează automat, sunt caracteristici ale soft-urilor, iar rezultatele sunt imediate. Nu poți posta, de exemplu, nuduri. E adevărat, uneori soft-ul poate crea situații hilare, așa cum, de curând, o postare care conținea o fotografie a unui tablou celebru care înfățișa un nud a fost blocată. Dar managerii companiilor de internet încearcă să se adapteze și din perspectivă etică, iar pe lângă funcțiunile etice ale roboților, au creat și departamente distincte pentru studiul și elaborarea de reguli pentru civilizarea comunicării.
Legea propusă de dl Dragnea și susținută, conform informațiilor din comisiile parlamentare, de foarte mulți alți aleși, din partide diferite, încerca să deseneze câteva limite ale dezlănțuirilor online. S-a lovit însă de vehemența avocaților libertății de exprimare cu orice preț, dar și de o serie de suprapuneri cu legi și instituții deja existente, cum este Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Dacă erau mai atenți, parlamentarii noștri ar fi putut elabora un proiect valid al unei legi pe care o socotesc necesară. Așa cum socotesc necesară și o lege a presei, dar nu din perspectiva intimidării și controlului acesteia, ci din perspectiva interzicerii monopolului de presă (un patron nu ar trebui să dețină și ziar și televiziune), a furtului intelectual, a salarizării corecte a jurnaliștilor și a acreditării practicanților acestei meserii (sindicatele și asociațiile breslei ar trebui susținute). Însă inițiatorii și susținătorii Legii defăimării nu s-au priceput nici să o facă, nici să o comunice…
Nu voi lungi această opinie. Voi mai spune doar că regulile coerente din domeniul comunicării nu au doar darul de a încuraja comportamentul civilizat, ci și de a educa. O lege i-ar face, vrând-nevrând, pe iubitorii insultei și ai minciunii să se gândească de două ori înainte de a se arunca în văzduhul virtual. Se pare că mai avem de așteptat, campaniile electorale online se bazează mult prestațiile adesea murdare ale “postacilor”. Momentul lansării dezbaterii nu a fost potrivit, avem în față un an cu două rânduri de alegeri. Amatorii de înjurături își freacă mâinile cu bucurie; insultele vor fi nu doar libere, ci și remunerate.
