La 26 aprilie 1986, acum exact 30 de ani, la 01:23 noaptea, centrala nucleară de la Cer-nobîl (Ucraina) a sărit în aer. Fusese construită în anii ’70, cele patru reactoare intrând în funcțiune pe măsură ce erau gata. Ultimul a pornit în 1983. Două alte reactoare erau în construcție când a avut loc accidentul.
Cu o zi înainte de accident, reactorul 4 a fost programat pentru a fi închis pentru întreținere. O serie de greșeli umane și interpretări eronate ale fenomenelor chimice și electrice au dus la o explozie a cazanelor sub presiune din componența reactorului. Explozia a declanșat un incendiu, o serie de explozii adiționale și fluidizare nucleară.
Accidentul de la Cernobîl a degajat material radioactiv între cinci și zece ori mai mult decât cel de la Fukushima. Este considerat drept cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Au fost evacuate aproximativ 336.000 de persoane. Au fost afectate Belarus, Rusia, Ucraina, dar au fost contaminate și suprafețe din Austria, Finlanda, Germania, Norvegia, Suedia, România, Republica Moldova. Practic, 40% din teritoriul Europei a fost contaminat…
Scutul superior al clădirii în care se afla reactorul, un „sigiliu“ protector de 1.000 de tone, a fost pulverizat de explozie. Temperaturile de peste 2000° au topit combustibilul. Învelişul de grafit al reactorului a luat foc şi produsele fisiunii radioactive au fost aruncate în atmosferă.
Din 27 aprilie până pe 5 mai, elicopterele militare au aruncat 2.400 tone de plumb şi 1.800 tone de nisip, încercând să înăbuşe flăcările şi să absoarbă radiaţiile. Incendiul a fost stins abia la 6 mai 1986 (după 11 zile!).
Lupta cu radiațiile a fost dură. Mii de tone de nisip și acid boric au astupat gaura lăsată de explozie, dar, sub acest dop uriaș, magma nucleară ardea mocnit. Dacă magma intra în contact cu apa, se putea declanșa o a doua explozie, mult mai devastatoare decât prima. Specialiștii au calculat că a doua explozie de la Cernobîl ar fi avut între trei și cinci megatone. Ar fi șters de pe fața pământului totul pe o rază de 320 km de Cernobâl, iar Europa nu mai putea fi locuită!
Accidentul a pus pentru prima dată în discuție în mod serios grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nucleară. A încetinit extinderea industriei pentru mulți ani și a impus guvernului sovietic o chestiune cu care nu a reușit să se obișnuiască – să comunice mai transparent. Dar, mai întâi, sovieticii au minimalizat accidentul.
Numărul exact al victimelor nu se cunoaște nici azi. Autoritățile au interzis men-ționarea pe actele de deces a cauzei „radiații“. Arhivistica medicală în URSS era extrem de primitivă. Astfel, a fost imposibil de aflat doza de radiație încasată de diversele segmente demografice. Deplasarea norului radioactiv n-a fost monitorizată sau, dacă a fost, oamenii nu au fost informați și nu s-au putut proteja măcar rămânând în case pentru a diminua contaminarea. Gorbaciov chiar a ordonat defilare de 1 Mai la Moscova! De-abia la 14 mai, după aproape trei săptămâni de la catastrofă, Gorbaciov anunţa mă¬surile luate de autorităţi pentru protecţia populaţiei, la presiunea Occidentului.
Pentru a ascunde adevărul, autoritățile au schimbat standardele de radioactivitate, crescând de cinci ori doza de radiații pe care organismul uman o poate suporta. „Cel mai periculos element care a ieșit din reactorul de la Cernobîl nu a fost cesiul sau plutoniul, ci minciuna. Minciuna din 1986. Eu așa îi spun“, declara deputata Iaroshinskaya într-un interviu televizat.
Victimă a minciunilor oficiale a fost și șeful comisiei de investigare a exploziei de la Cernobîl, academicianul Valery Legasov, fost președinte al Institutului de Energie Atomică „I.V. Kurchatov“ și membru al Prezidiului Academiei Sovietice de Știință. El a insistat pentru evacuarea imediată a tuturor oamenilor din Pripiat, un orășel din apropierea centralei. Legasov a prezentat un raport care făcea referire la 40.000 cancere fatale provocate de Cernobîl. Specialiștii occidentali au respins concluziile raportului. La a doua comemorare a accidentului de la Cernobîl, în ziua de 26 aprilie 1988, Valery Legasov s-a spânzurat!
Am scris aceste rânduri -pentru a reitera ideea că nu numai de noi trebuie să avem grijă, dar și de planeta noastră! Dacă știm să o respectăm, ne va respecta și ne va hrăni cu generozitate, așa cum a făcut-o mii de ani. Iar atunci când noi greșim, se cuvine să învățăm din greșelile noastre. Ca să nu se mai repete!
