21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăTechLiviu Dragnea, despre "demnitarul cu mitralieră": Este foarte puţin probabil ca deputatul...

Liviu Dragnea, despre “demnitarul cu mitralieră”: Este foarte puţin probabil ca deputatul Rădulescu să mai rămână în PSD. Le voi comunica colegilor mei care este sancțiunea

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că este „foarte puţin probabil” ca deputatul Cătălin Rădulescu să mai rămână în PSD, în urma afirmațiilor sale împotriva protestatarilor antiguvernamentali din Piața Victoriei. 

„Nu putem să ne prefacem că declaraţiile dumnealui au fost nişte glume sau că nu sunt importante. Am vorbit cu colegii mei, într-un termen rezonabil o să avem o întâlnire, nu o să facem un Comitet executiv doar pentru acest caz, dar, din punctul meu de vedere, este foarte puţin probabil ca Cătălin Rădulescu să mai rămână cu noi cel puţin pentru o perioadă”, a afirmat Liviu Dragnea, întrebat despre situaţia lui Cătălin Rădulescu în urma afirmaţiilor pe care acesta le-a lansat la adresa protestatarilor.

Liderul PSD a mai spus că declaraţiile lui Cătălin Rădulescu sunt „de o gravitate foarte mare”, motiv pentru care le va propune colegilor „sancţiune maximă” în cazul deputatului.

„Afirmaţiile sunt de o gravitate foarte mare, dincolo de alte excese pe care le-a mai avut. Să spui ca posesor legal de arme de foc că eşti dispus să le foloseşti, în primul rând nu ştiu dacă mai poate rămâne deţinător, nu e treaba mea, că nu Parlamentul se ocupă de asta, probabil că alte sturcturi, MAI, Poliţie. Nu poate fi trecut cu vederea şi eu sunt dispus să propun colegilor mei sancţiunea maximă”, a conchis preşedintele PSD. 

Deputatul PSD de Argeş a intrat în atenția publicului după ce a declarat că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă: „De ce mai stau ca proştii acolo? N-au treabă, n-au serviciu, n-au copii?”. Totodată, el a mai menționat că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi este pregătit să o folosească din nou: „Eu arma cu care am tras în timpul Revoluției am păstrat-o. Niciodată nu am vrut să o dau. O țin acasă ca și armă de panoplie, AKM-ul acela cu care am tras. Am certificat de colecționar. Nu se folosește. O țin pentru când, dacă vreodată mai vine cineva cu vreo idee să transforme cineva statul pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma și să trag. Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat.”

După interviul publicat luni, parlamentarul Cătălin Rădulescu a cerut publicației Adevărul un drept la replică. Politicianul îi acuză pe jurnaliști că i-au trunchiat afirmațiile și le-au interpretat după bunul plac. 

“Aceşti băieţi au decupat interviul în mod securistic, au făcut montaje cum i-a învăţat cine trebuie să-i înveţe”, a spus Rădulescu.

Marți, poliţia s-a autosesizat după declarația deputatului PSD de Argeș. Ofiţerii din Argeş vor face verificări şi ar putea ca la sfârşitul anchetei să-i ceară demnitarului să renunţe la toate armele de foc pe care le deţine.

Rădulescu a afirmat, marți, că în urma interviului pentru publicația Adevărul, a primit 150 de ameninţări cu moartea, motiv pentru care şi-a contactat avocaţii şi a depus o plângere penală.

Deputatul PSD de Argeș a fost reclamat, miercuri, la Parchetul General,  în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, se arată într-un comunicat de presă remis redacției RL. 

În urma controversatelor declarații, președintele PSD, Liviu Dragnea, a criticat atitudinea parlamentarului, declarând că are o părere foarte proastă despre atitudinea acestuia.

"Am o părere mai mult decât proastă în legătură cu afirmaţiile dumnealui. Mie mi se par, dincolo de faptul că sunt neavenite, mie mi se par foarte periculoase. Sincer, eu nu am aceste competenţe, eu nu ştiu dacă mai poate avea dreptul să deţină acele arme. Un om nu se poate juca cu acele afirmaţii, ameninţând că le foloseşte şi în acelaşi timp să aibă dreptul de a purta, în mod legal, arme de foc", a declarat șeful Camerei Deputaților.

De asemenea, un alt membru al partidului, șeful filialei din Cluj, Horia Nasra, a precizat, pe Facebook, că așteaptă scuze din partea lui Cătălin Rădulescu, menționând că rolul unui parlamentar nu este de a ataca protestatarii cu tunurile de apă sau "să păzească cu AKH-ul în mână". 

„De 24 de ore aştept cel puţin nişte scuze. Rolul unui parlamentar nu este nici să disperseze românii cu tunurile de apă, nici să păzească weltanschauung-ul (universul – n.r.) cu AKM-ul în mână, nici să muncească pe 5.300 lei dacă este nemulţumit, în condiţiile în care este parlamentar într-un partid de #stânga, într-o ţară plină de pungi de sărăcie. De asemenea, libertatea presei este un drept care nu poate fi cumpărat, nici modificat prin intimidări”, a arătat Nasra.

În acest scandal au intervenit și membrii USR, cerând social-democraților să se delimiteze de afirmațiile deputatului Cătălin Rădulescu și să-l dea afară din partid.

"Referitor la declarațiile din ultimele zile ale deputatului Cătălin Rădulescu, USR solicită PSD și președintelui acestuia, Liviu Dragnea, să-l demită pe Cătălin Rădulescu pentru că aceste declarații pe care le-aș putea numi de terorism civic, pe care Cătălin Rădulescu a înțeles să le profereze, fac rău nu numai Parlamentului României, fac rău societății noastre în ansamblul ei. (…) O demisie din Parlament așteptăm dacă domnia sa ar da dovadă de onoare și ar fi într-adevăr un lucru remarcabil, asumându-și faptul că o astfel de declarație nu poate fi acceptată de către o societate democratică. PSD îi cerem delimitarea clară și demiterea din calitate de membru de partid", a spus deputatul USR Dan Barna, la o conferință de presă.

 

Cele mai citite

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă