19.7 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăSpecialRezultatul anchetei: Aparatele care au electrocutat medici și pacienți din spitalele Capitalei...

Rezultatul anchetei: Aparatele care au electrocutat medici și pacienți din spitalele Capitalei funcționează perfect. MEDICII sunt de vină

Concluzia Agenţiei Naţionale a Dispozitivelor Medicale, după ce a testat aparatele care au electrocutat medici și pacienți, este că aparatele suspecte funcţionează perfect, informează luni TVR.

Responsabilitatea accidentelor revine astfel medicilor de la Spitalul Colţea, care n-ar fi ştiut să folosească bisturiul electric, precum şi managerului de la Spitalul Municipal, întrucât n-a încheiat contract de mentenanţă pentru aparatul de anestezie.

În urmă cu o lună, un medic de la Spitalul Colţea s-a electrocutat în timpul unei operaţii cu un bisturiu electric. Era la al doilea accident. În luna mai el se mai electrocutase cu un instrument de acelaşi tip.

Imediat, Agenţia Naţională a Dispozitivelor Medicale s-a autosesizat şi a dispus verificarea electrocauterului. Rezultatele testelor au arătat că aparatul funcţionează fără probleme, deşi cablul de legătură dintre portelectrod şi echipamentul de chirurgie era secţionat.

Două săptămâni mai târziu, o asistentă de la Spitalul Universitar s-a electrocutat în timp ce încerca să trezească o pacientă din anestezie. Când a apăsat butonul de oxigen de pe aparatul de anestezie, s-a format un arc electric care a zguduit-o. Nici în acest caz, echipa de control a Agenţiei Naţionale a Dispozitivelor Medicale nu a găsit vreo problemă.

Agenţia Naţională a Dispozitivelor Medicale a amendat Spitalul Universitar de Urgenţă cu 5 mii de lei pentru că nu a încheiat contract de mentenanţă pentru aparatul de anestezie. Specialiştii n-au găsit nicio defecţiune, aşa că aparatul este folosit în continuare.

Între timp, procurorii au deschis un dosar penal in rem în cazul medicului electrocutat de la Spitalul Colţea pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a măsurilor de siguranţă şi sănătate în muncă.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Zuckerberg recunoaşte problemele din cursa AI a Meta: Am făcut greşeli şi probabil vom mai face

Compania americană pompează investiţii de ordinul sutelor de miliarde de dolari în infrastructură şi tehnologii de inteligenţă artificialăMark Zuckerberg admite că transformarea Meta într-o...

Acord preliminar SUA–Iran: armistițiu, redeschiderea Strâmtorii Ormuz și reacție imediată pe piețele energetice

Președintele american, Donald Trump, a confirmat pe rețeaua sa Truth Social că acordul cu Republica Islamică Iran este finalizatStatele Unite și Iranul au anunțat...

Opinii divergente la vârful partidului: Predoiu propune un compromis pentru Veștea

În timp ce susținătorii din jurul lui Ilie Bolojan își menține opoziția, alți lideri de rang înalt din PNL s-au poziționat în favoarea instalării...
Ultima oră
Pe aceeași temă