16.9 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăLifestyleDecizie: jucătorii scapă de contract și în insolvenţă

Decizie: jucătorii scapă de contract și în insolvenţă

Fotbaliștii vor putea să ceară rezilierea contractului şi transferul la o altă echipă, chiar dacă clubul care deţine drepturile federative a intrat în insolvenţă, a decis săptămâna aceasta plenul Camerei Deputaţilor.

„Procedurile extrajudiciare aflate pe rolul comisiilor sportive din cadrul federaţiilor sportive care funcţionează potrivit Legii educaţiei fizice şi sportului 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect denunţarea unilaterală a contractelor individuale de muncă sau convenţiilor civile ale sportivilor şi sancţiuni sportive aplicabile sau orice alte litigii având ca obiect dreptul sportivului de a participa la competiţie“, se arată în amendamentul care completează articolul 75 din Legea insolvenţei, potrivit Mediafax.

Iniţiatorii modificării legislative susţin că, în acest moment, jucătorii de fotbal ar fi fost blocaţi la echipele de care aparţin, dacă acestea se află în procedură de insolvenţă.

Dacă un jucător cere rezilierea contractului nu mai poate primi dreptul de joc şi nu se mai poate angaja la nici un alt club.

„Litigiul privind constatarea rezilierii contractului de jucătorul neplătit şi acordarea dreptului de joc pentru acesta afectează realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale având în vedere că jucătorul reprezintă o valoare patrimonială pentru că el poate fi valorizat prin vânzarea drepturilor federative pe care clubul le are asupra acestuia, iar prin vânzarea jucătorului se va mări patrimoniul clubului“, se arată în expunerea de motive.

Amendamentul a fost adoptat cu 152 de voturi pentru şi 62 de abţineri şi 3 voturi împotrivă. Camera Deputaţilor este for decizional, legea urmând să fie trimisă la promulgare.   

Cele mai citite

Bateria sanitară, detaliul care decide dacă o baie sau o bucătărie arată și funcționează bine

We use technologies like cookies to store and/or access device information. We do this to improve browsing experience and to show (non-) personalized...

Horoscop 23 iulie 2026. Ziua în care multe zodii pot deschide un nou capitol al vieții

Horoscop 23 iulie 2026. Ziua vine cu perspective optimiste pentru toate zodiile. Astrele favorizează deciziile bine gândite, dezvoltarea personală și profesională, dar și consolidarea...

Google contestă în instanță despăgubirea de 1,5 miliarde de dolari acordată în Suedia într-un caz de încălcare a legislației antitrust

Gigantul american din domeniul tehnologiei Google a anunțat miercuri că va contesta decizia unei instanțe suedeze în materie de concurență, care a obligat compania...
Ultima oră
Pe aceeași temă