18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialAtentat la viaţa preşedintelui Ucrainei

Atentat la viaţa preşedintelui Ucrainei

Un dispozitiv exploziv a fost descoperit azi în apropierea biroului preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko. Potrivit portalului realitatea.net, sistemul mortal a fost dezactivat de pirotehnişti, înainte de a-şi face efectul. 

"Dispozitivul a fost descoperit în cursul nopţii la intrarea principală a vehiculelor. Într-o cutie erau cinci grenade şi un kilogram de piese metalice. Era un dispozitiv foarte puternic", explică un oficial ucrainean, sub protecţia anonimatului, conform Mediafax.

Petro Poroşenko a fost învestit în funcţie în urmă cu o săptămână.

Administraţia prezidenţială de la Kiev urmează să difuzeze un comunicat oficial despre această situaţie.

Tot sâmbătă, 49 de militari au fost uciși, sâmbătă dimineață, într-un atac al rebelilor pro-ruși care au doborât un avion de transport în estul Ucrainei. Conform Ministerului Apărării din Ucraina, este vorba despe un avion IL-76 care transporta militari și echipamente militare și urma să aterizeze pe aeroportul din Lugansk.

Citește și: Ucraina. Avion militar, doborât în Luhansk. 49 de militari au fost uciși

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promis sâmbătă "o ripostă adecvată" faţă de insurgenţii proruşi care au doborât avionul militar ucrainean.

"Cei care sunt implicaţi în acest act terorist de amploare vor fi pedepsiţi. Ucraina are nevoie de pace, iar teroriştii vor primi o ripostă adecvată", a declarat Poroşenko, decretând doliu naţional pentru duminică.

Cel puţin 49 de oameni au murit după ce insurgenţii au doborât, sâmbătă dimineaţă, un avion de transport militar ucrainean în zona oraşului Lugansk, anunţă armata ucraineană, citată de AFP.

Vladislav Selezniov, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat că rebelii proruşi au doborât un avion militar de tip IL-76. "La bord erau nouă membri ai echipajului şi 40 de paraşutişti militari. Au murit toţi", a spus purtătorul de cuvânt.

"Teroriştii au tras focuri de armă în mod cinic şi trădător cu o mitralieră grea şi au atins avionul de tip IL-76 care transporta trupe şi care urma să aterizeze la Lugansk", a comunicat Ministerul ucrainean al Apărării.

 

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 784: Țara vecină denunță un nou atac masiv asupra infrastructurii sale energetice

Forţele ruse au întreprins în noaptea trecută un nou ''atac masiv'' cu rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice ale Ucrainei, făcând cel puţin şase răniţi,...

Klaus Iohannis vrea un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru Flancul Estic al NATO, pentru apărare, dar şi...

Portul american artificial și temporar din Gaza e gata pentru a livra asistența umanitară

Construcţia portului american artificial şi temporar din Fâşia Gaza, menit să faciliteze livrarea asistenţei umanitare, este finalizată, dar podul nu poate fi instalat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă