10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecial2.000 de credincioşi catolici au participat la procesiunea de Florii din Capitală

2.000 de credincioşi catolici au participat la procesiunea de Florii din Capitală

Aproximativ 2.000 de credincioşi catolici au participat, duminică, în Capitală, la procesiunea de Florii şi pentru Ziua Tineretului. Oamenii au cântat imnuri religioase pe traseul ceremoniei, de pe bulevardul Aviatorilor până la Catedrala Sfântul Iosif, potrivit Mediafax

Procesiunea de Florii, prezidată de Înalt Prea Sfințitul Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, a început la ora 14.00, cu un moment de rugăciune şi binecuvântare a ramurilor, în Piaţa Mons. Vladimir Ghika, de lângă Biserica Franceză Sacré Coeur.

Credincioşii şi preoţii, cu ramuri de flori galbene şi mâţişori în mâini, au pornit apoi spre Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif, pe traseul Bulevardul Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, strada General Berthelot, cântând imnuri închinate Mântuitorului.

Citește și: Mesajul preşedintelui Iohannis pentru catolicii şi protestanţii care serbează Duminica Floriilor

Procesiunea a fost deschisă de tineri care au purtat Crucea Zilei Mondiale a Tineretului, aceştia fiind urmaţi de preoţi şi de credincioşi.

Pentru orice creştin, Duminica Floriilor înseamnă intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, iar pentru aceasta se proclamă Evanghelia intrării în Ierusalim, a precizat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti (ARCB), Francisc Doboş.

“Noi îl întâmpinăm cu ramuri verzi de toate tipurile, semn al triumfului, al regalităţii, dar este un triumf paradoxal, pentru că în această săptămână sfântă vom celebra răstignirea, patima şi învierea Mântuitorului, ceea ce este imaginea vieţii noastre pe acest pământ. Plecând de la Biserica Franceză, până la Catedrala Sfântul Iosif, toţi credincioşii care participă la procesiune cântă imnuri, cântece religioase, cu ramurile în mâini şi, trecând pe străzile oraşului, este ca şi cum rugăciunea pe care noi o rostim, nu o rostim doar pentru comunitate, pentru casa proprie, ci este o rugăciune pe care o facem pentru urbe, adică pentru oraş, pentru societate, o rugăciune care nu se adresează doar nevoilor noastre personale, ci însănătoşirii tuturor familiilor din oraşul nostru”, a mai spus preotul Francisc Doboş.

El a adăugat că, săptămâna viitoare, toată lumea se apropie de sacramente, adică se spovedeşte, participă la rugăciuni şi la celebrările din săptămâna sfântă şi mai apoi la pătimirea Domnului.

“Joia Mare este o zi foarte importantă, pentru că se comemorează ultima cină, sfânta preoţie, Vinerea Mare este patima Domnului, iar Sâmbăta sfântă este zi de tăcere lângă mormânt, gândindu-ne la slăbiciuni, la păcatele noastre, pentru ca mai apoi să celebrăm Învierea”, a mai spus preotul Francisc Doboş.

La sfârşitul procesiunii, care a durat aproximativ o oră, în Catedrala Sfântul Iosif a fost celebrată Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, prezidată de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu.

Citește și: Procesiune catolică de Florii, organizată în Capitală

În timpul procesiunii, participanţii la ceremonie au fost însoţiţi de maşini ale Poliţiei şi Jandarmeriei, de un cordon de jandarmi şi un altul de tineri voluntari care s-au asigurat că mulţimea a mers doar pe prima bandă de circulaţie.

Tot în Duminica Floriilor, în Biserica Catolică se celebrează şi Ziua Mondială a Tineretului, instituită de Papa Ioan Paul al II-lea în 1985 şi ajunsă în acest an la cea de a XXX-a ediţie. Cu această ocazie, Papa Francisc le-a transmis tinerilor din lumea întreagă un mesaj cu tema “Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu”.

Mesajul are scopul de a-i pregăti pe tineri atât pentru celebrarea la nivel naţional a Zilei Mondiale a Tineretului, care în România va avea loc în 22-26 iulie, la Cluj-Napoca, cât şi pentru celebrarea întâlnirii la nivel mondial, care va fi găzduită de Polonia anul viitor.

“Aveţi curajul să fiţi fericiţi!”, îi îndeamnă Papa Francisc pe tineri în mesajul din acest an, amintindu-le că adevărata fericire vine numai dintr-o inimă curată.

“Fiecare dintre noi trebuie să înveţe să discearnă ceea ce poate să-i întineze inima. Dacă e necesar să acordăm o atenţie deosebită ocrotirii creației, purităţii apei, aerului și hranei, cu atât mai mult trebuie să păstrăm în puritate ceea ce avem mai de preț: inima şi relaţiile noastre. Această ecologie umană ne ajută să respirăm aerul proaspăt care vine din lucrurile frumoase, din iubirea adevărată, dintr-o viață trăită în sfințenie”, se mai arată în mesajul transmis tinerilor de Papa Francisc, citat într-un comunicat de presă al ARCB.

Cele mai citite

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă