13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAdevarul despre "holograma" CNN

Adevarul despre “holograma” CNN

Tehnica folosita de CNN pentru "a teleporta" imaginea unui reporter in studio se numeste teleprezenta si are putine puncte comune cu holografia.

Afirmartiie postului de televiziune american CNN potrivit carora acesta a fost primul experiment de acest gen iar reporterul respectiv a fost "adus" in studio sub forma de holograma, sunt false, sustin specialistii citati de Chicago Tribune, publicatie monitorizata de ziare.com.

Ei afirma ca CNN nu este prima companie care foloseste o asemenea tehnica, iar ceea ce s-a vazut in studio cu siguranta nu a fost o holograma. Imaginea proiectata nu a fost una tridimensionala (3D), ci bidimensionala (2D).

Mai mult, spun specialistii, este greu de precizat care este utilitatea unui astfel de demers. Cu siguranta, reportera ar fi putut fi intervievata in direct din locul in care se afla, prin mijloace de transmisie clasice si cu costuri mult mai mici.

Tehnica folosita de CNN se numeste "teleprezenta" si necesita echipamente multe, complicate si foarte scumpe.

"Un astfel de sistem costa cateva milioane de dolari, insa transmisia realizata de CNN in noaptea alegerilor a costat in jur de 400.000 de dolari, deoarece ei aveau deja mare parte din aceste echipamente", spune Andrew Orloff, director de creatie la Zoic Studios din Los Angeles, firma care produce efecte speciale.

Si alti specialisti au mentionat costuri similare. Teleprezenta s-ar putea defini ca un set de tehnologii care permite transmiterea imaginii unei persoane intr-o alta zona decat cea in care aceasta este prezenta, dand totodata sentimentul ca proiectia transmisa "constientizeaza" unde se afla.

Una dintre primele "teleportari" de acest gen a fost facuta de compania Cisco Systems, unul dintre producatorii echipamentelor necesare in acest proces.

Holografia foloseste cu totul alte tehnici decat teleprezenta. Tehnica reala consta in inregistrarea imaginii 3D a unui obiect sau persoane si in reproducerea ei mai tarziu, si este o forma avansata a tehnicii fotografice.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă