23 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialBărbatul care a accidentat cu maşina un poliţist, în Mamaia, arestat

Bărbatul care a accidentat cu maşina un poliţist, în Mamaia, arestat

Bărbatul care a accidentat cu mașina un polițist pe plaja din Mamaia a fost arestat preventiv duminică. Decizia nu este definitivă, informează Mediafax.

Judecătorii constănțeni au admis, duminică, propunerea formulată de Parchetul Judecătoriei Constanţa privind arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Vladimir Florian Marin.

Citește și: Bărbatul care a accidentat cu maşina un poliţist, în Mamaia, reţinut

Decizia instanței nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore la Tribunalul Constanța.

Bărbatul a fost dus în arestul Poliției Județene Constanța.

Oamenii legii au fost sesizaţi, sâmbătă, că un autoturism se află pe plaja din Mamaia.

Astfel, la faţa locului s-a deplasat o echipă formată dintr-un poliţist şi un jandarm care au observat că lângă maşina respectivă era un bărbat, care le-a dat acestora date false despre identitatea sa.

Ulterior, poliţistul i-a solicitat bărbatului să scoată autoturismul de pe plajă, dar, constatând că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, agentul s-a urcat la volan, cu bărbatul respectiv în dreapta sa.

După ce a scos maşina de pe plajă, poliţistul a coborât şi a rămas lângă portieră, solicitându-i bărbatului actele de identitate. Acesta a pretins că se uită în torpedou, însă la un moment dat a sărit pe scaunul din stânga, a pornit maşina şi a demarat.

Pentru a nu fi lovit, poliţiştul s-a urcat pe marginea portierei din stânga faţă şi s-a prins cu mâna dreaptă de stâlpul dintre uşi, iar cu mâna stângă de portiera care era deschisă.

După câţiva metri, la un viraj la dreapta, poliţistul a sărit în picioare, fiind acroşat cu portiera la şold şi la mâna dreapta, fără să fie rănit. Poliţistul a acuzat însă dureri la coloană, motiv pentru care a mers la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii medicale, dar nu a rămas internat.

Deşi l-a accident pe poliţist, şoferul şi-a continuat deplasarea, însă după aproximativ un kilometru a lovit un stâlp. El a fost transportat la spital unde i-a fost recoltată o probă de sânge, refuzând însă să o dea şi pe a doua. Rezultatul analizelor a aratăt că bărbatul avea o alcoolemie de doi la mie în sânge.

El a fost reținut sâmbătă pentru ultraj, fals privind identitatea, conducere sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.

Vladimir Florian Marin are 31 de ani, este din Constanța și este de profesie navigator.

Cele mai citite

Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care gravidele şi părintele singur nu pot fi obligaţi să presteze muncă de noapte

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea art. 128 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Actul normativ prevede că...

A omorât sau nu, cu mașina, baronul Horia Teodorescu un om la Măcin-Tulcea

Baronul PSD Horia Teodorescu candidează pentru al patrulea mandat de președinte al Consiliului Județean Tulcea, dar nici până astăzi nu a clarificat evenimentul...

Cehia dă asigurări Ucrainei că armamentul promis constând în sute de mii de obuze va sosi în curând

Premierul ceh Petr Fiala l-a asigurat marţi pe omologul său ucrainean Denis Şmîhal că primele muniţii din iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă