18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE: CCR urgentează judecarea sesizărilor pentru votul în cazul lui Șova

UPDATE: CCR urgentează judecarea sesizărilor pentru votul în cazul lui Șova

UPDATE 10.18: CCR va judeca în 8 aprilie dacă a existat un conflict juridic de natură constituțională, miercuri, în plenul Senatului când a fost exprimat vorul în cazul senatorului PSD Dan Șova, potrivit B1 TV. 

“În ziua de 26 martie 2015, Curtea Constituțională a României a înregistrat cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte și Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte. Cererea a fost formulată de Presedintele României. De asemenea, s-a înregistrat și sesizarea cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art.173 din Regulamentul Senatului, formulată în condițiile art.146 lit. c) din Constituția României, republicată, depusă la Curtea Constituțională în ziua de 26 martie 2015. Ambele sesizări au primit termen de solutionare data de 8 aprilie 2015”, precizează Curtea într-un comunicat transmis presei.

Citește și: Care sunt motivele invocate de PNL în cererea trimisă la CCR

——–

Președintele Curții Constituționale a României Augustin Zegrean a declarat că au ajuns două sesizări la CCR cu privire la votul în cazul lui Șova, dar și că, în cursul zilei de joi se va stabili un termen de judecată. 

”Nu judec pe nimeni. Judec legi, judec dosare. Orice lege trebuie respectată de oricine, asta e definiția sumară a statutlui de drept. Cei care dau legile trebuie să le respecte. Nu judecăm doar ca să ne băgăm în seamă”, a precizat președintele CCR. 

Citește și: Iohannis sesizează CCR, în urma conflictului iscat pe votul în cazul Șova

Șeful statului a cerut Curții Constituționale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte, “ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispozițiile legale cu Constituția în ceea ce privește majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviințare a cererilor de reținere/arestare a unui deputat/senator, cu consecința blocării activității puterii judecătorești”.

“Atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan-Coman Şova a condus la un blocaj instituţional prin imposibilitatea desfășurării procedurilor judiciare și a înfăptuirii actului de justiţie”, atrage atenția Iohannis.

Citește și: Șefa DNA cere sesizarea CCR, după votul în cazul lui Șova

Senatul a respins, miercuri, cererea de încuviințarea a arestării formulată de DNA în cazul senatorului PSD Dan Șova cu cu 79 de voturi “pentru”, 67 “împotrivă”, 5 abţineri. Pentru aprobare erau necesare 85 de voturi favorabile.

După exprimarea votului PNL a anunțat că vor sesiza Curtea Constituțională a României întrucât nu s-a îndeplinit majoritatea absolută în cazul votului pentru Șova, dar și că vor alegeri anticipate. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă