12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialElevii de liceu fac pregătire MILITARĂ. Ce învaţă în tabără

Elevii de liceu fac pregătire MILITARĂ. Ce învaţă în tabără

Orientare în teren necunoscut, tehnici de supravieţuire, alpinism – acestea sunt câteva elemente din programul taberei militare organizată de Ministerul Apărării Naţionale.

42 de elevi de liceu din România participă, în aceste zile, la o nouă ediţie a programului intitulat „Tabăra de vară pentru cercetaşi”. Programul durează o săptămână.

Instruirea se desfăşoară în zona Predeal, cu militari de la Batalionul 21 Vânători de Munte, iar elevii sunt cazaţi la Cabana Forban, aparţinând Clubului Sportiv al Armatei “Steaua”.

Programul de instruire se desfăşoară sub deviza “Fii cel mai bun! Fii la înălţime!”.

Citeşte şi: Bătrânii vor ca tinerii români să se ducă la război

Cursanţii obţin cunoştinţe de bază despre Armata României şi despre cariera militară, se familiarizează cu unele structuri ale MApN, îşi dezvoltă şi îşi pun în valoare calităţile fizice, spiritul de competiţie şi capacitatea de a lucra în echipă.

Elevii vor fi iniţiaţi în procedee de cercetare terestră şi de orientare în teren, tehnici de alpinism şi de supravieţuire în condiţii de izolare, traversarea unui curs de apă şi alte elemente de tactică militară.

În paralel, vor fi organizate întreceri sportive (volei, baschet, fotbal), se vor vizita unităţi ale Forţelor Terestre Române din judeţul Braşov, precum şi obiective turistice din zonă. 

Dintre cei 42 de elevi, fete şi băieţi, care participă la tabăra militară, şase elevi au fost selecţionaţi cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Ceilalţi participanţi au fost desemnaţi prin intermediul unei competiţii naţionale care s-a desfăşurat pe Internet.

Citeşte şi: Exclusiv RL. Armata îşi numără soldaţii. Ce amendă primeşti dacă nu mergi la Centrul Militar

Tabăra pentru cercetaşi a MApN este organizată anual şi se află la a noua ediţie, dar în actualul context internaţional ea capătă o altă semnificaţie. Criza din Ucraina şi acţiunile agresive ale Rusiei au determinat statele NATO, mai ales cele din estul Europei, să adopte măsuri defensive.

În Polonia, Ministerul Apărării organizează cursuri de pregătire militară, la care pot participa, în mod voluntar, elevii şi tinerii.

Şi în România se vehiculează ideea reintroducerii serviciului militar – fie obligatoriu, fie pe bază de voluntariat. Ministerul român al Apărării a respins, deocamdată, posibilitatea reintroducerii serviciului militar obligatoriu.

Citeşte şi: Rusia pregăteşte un ATAC asupra României ? Elicoptere ANTITANC pe navele din MAREA NEAGRĂ

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Nicu Ștefănuță: „Cetățenii vor putea să fie despăgubiți de primării dacă se îmbolnăvesc din cauza aerului poluat”

Românii care se îmbolnăvesc din cauza poluării pot cere despăgubiri autorităților locale, după ce directiva privind calitatea aerului a fost votată astăzi la Strasbourg...
Ultima oră
Pe aceeași temă