23.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialExplozia din Brașov: Două dintre victime, în continuare în stare gravă

Explozia din Brașov: Două dintre victime, în continuare în stare gravă

Doi dintre cei cinci muncitori răniţi în explozia de la fabrica de pâine Vel Pitar din Braşov sunt, în continuare, în stare gravă, intubaţi şi ventilaţi mecanic, dar stabilizaţi, au anunțat medicii, potrivit Mediafax. 

Spitalul Judeţean Braşov a luat legătura cu Ministerul Sănătăţii în cazul unui posibil transfer la clinici din străinătate.

Managerul Spitalului Judeţean, dr. Daniela Neculoiu, a declarat că starea celor cinci pacienţi răniţi în explozie, cu vârste între 40 şi 55 de ani, este staţionară, însă evoluţia lor poate fi imprevizibilă.

Citește și: FOTO. EXPLOZIE la o fabrică de pâine din Brașov. Prima măsură a lui Arafat

“Cei doi pacienţi internaţi la ATI sunt stabilizaţi, dar în continuare în stare gravă, sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic. Vom vedea, pentru că evoluţia este imprevizibilă. Ceilalţi trei au fost în sala de operaţie, le-au fost îngrijite leziunile şi nu sunt mari probleme. Sunt spre bine, dar au nevoie în continuare de tratament, de autogrefare, când apar muguri de ţesut viu. Ei sunt internaţi la Chirurgie Plastică, au trecut deja 72 de ore şi nu au apărut complicaţii serioase, au trecut de perioada critică”, a spus dr. Neculoiu.

De asemenea, managerul Spitalului Judeţean a precizat că a discutat cu Ministerul Sănătăţii şi cu aparţinătorii celor doi pacienţiaflaţi în stare gravă, o femeie de 51 de ani şi un bărbat de 46 de ani, pentru un eventual transfer la clinici din străinătate.

Citește și: Care a fost cauza probabilă a exploziei din Brașov

“Am avut o discuţie cu aparţinătorii care au cerut să fie transferaţi în străinătate, dar le-am explicat care sunt riscurile şi deocamdată nu avem niciun răspuns clar de la ei. În primul rând, trebuie să existe o cerere scrisă din partea aparţinătorilor, apoi să vedem dacă pacientul este transportabil, apoi trebuie completate formalităţile şi găsită o clinică din străinătate care să-i poată primi. Am luat legătura şi cu Ministerul Sănătăţii pentru a ne asigura spijin“, a mai spus managerul de la Spitalul Judeţean.

În urma exploziei de la Vel Pitar, şase persoane au fost rănite şi transportate la spital, dintre care una, un bărbat de 31 de ani, a murit pe masa de operaţie la Spitalul Judeţean Braşov. Bărbatul era cel care a rămas prins sub dărâmături şi care a suferit traumatisme craniene foarte grave.

De asemenea, la secţia ATI sunt internate în stare gravă două persoane, un bărbat de 46 de ani şi o femeie de 51 de ani.

Explozia, urmată de un incendiu, s-a produs, joi seară, la fabrica de pâine Vel Pitar, situată în apropierea Stadionului Tineretului din Braşov, cu câteva minute înainte de finalul meciului FC Braşov – CSM Râmnicu Vâlcea din Liga a II-a de fotbal. Flăcările uriaşe au fost surprinse în direct de camerele video de la Stadionul Tineretului din Braşov.

Cele mai citite

Cetăţenii români vor putea călători în Turcia, în scop turistic, cu buletinul

Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat...

Gazprom, pe pierdere, după 25 de ani

Guvernul de la Moscova a dat instrucţiuni Gazprom să nu plătească dividende pentru 2023, conform unui decret publicat pe site-ul companiei de stat, care...

Se oprește apa caldă în patru sectoare ale Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că se vor efectua lucrări de înlocuire și de reparații pe conductele rețelei termice primare, în zone din...
Ultima oră
Pe aceeași temă