11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialForţa de Pace din sud-estul Europei deschide focul în Dobrogea

Forţa de Pace din sud-estul Europei deschide focul în Dobrogea

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae Ciucă, asistă astăzi la acţiunile exerciţiului tactic cu trageri de luptă SEEBA – 15.

Exerciţiul are ca scop evaluarea Brigăzii 9 Mecanizate “Mărăşeşti”, pusă de România la dispoziţia Forţei Multinaţionale de Menţinere a Păcii din Sud-Estul Europei.

Antrenamentul militarilor se desfăşoară în perioada 10-15 mai la Centrul de Instruire, Simulare şi Evaluare al Forţelor Navale din Constanţa şi în poligonul Babadag (judeţul Tulcea), subordonat  Statului Major al Forțelor Terestre. La Constanţa, acţiunile din cadrul exerciţiului sunt de tip CAX (exerciţiu asistat de computer), iar la Babadag se desfăşoară acţiuni de tip LIVEX (exerciţiu în teren).

La exerciţiul militar participă şi Crucea Roşie

Alături de militarii Brigăzii 9 Mecanizate, la exerciţiu participă o structură din cadrul Batalionului 1 CIMIC (Relaţii Civili – Militari), precum și reprezentanți ai Societății Naționale de Cruce Roșie, filiala Constanța.

De asemenea, în exerciţiu sunt implicaţi  membri ai Comandamentului Brigăzii din Sud-Estul Europei (SEEBRIG) conduși de comandantul acesteia, generalul Eser Hakan. România contribuie la Forța Multinațională de Pace din sud-estul Europei cu 400 de militari din structuri de infanterie, geniu, cercetare şi transport din cadrul Brigăzii 9 Mecanizate.

SEEBRIG a fost înființată în anul 1999, cu participarea Albaniei, Bulgariei, Greciei, Italiei, Macedoniei (FYROM), României și Turciei. Comandamentul SEEBRIG este găzduit prin rotaţie de statele membre. În perioada 2003 – 2007, el s-a aflat în România, la Constanța.

Citeşte şi: Foto. Armata Română exersează trecerea tancurilor peste Dunăre. România are frontieră fluvială cu Bulgaria şi cu Ucraina

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă