12.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialFunar: Nu-mi vine să cred că Vadim nu mai e printre noi

Funar: Nu-mi vine să cred că Vadim nu mai e printre noi

Gheorghe Funar, fost secretar general al PRM, a declarat că regretă decesul președintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, cu care a colaborat foarte multă vreme, potrivit Agerpres

”Îmi pare foarte rău că s-a prăpădit Vadim. Nici acum nu-mi vine să cred că nu mai e printre noi și că ne-a părăsit la aproape 66 de ani, în 28 noiembrie ar fi împlinit 66 de ani, suntem din același leat”, a declarat luni, Gheorghe Funar.

Citește și: Corneliu Vadim Tudor a murit

Acesta a amintit câteva momente din perioada în care a colaborat cu Corneliu Vadim Tudor.

”Eu am colaborat foarte bine cu Vadim, ne-am cunoscut de prin 1990, când l-am invitat și a participat, împreună cu alți colegi, de la Târgu Mureș, aflați în conducerea Uniunii Naționale Vatra Româneacă, la multe manifestări de suflet ale românilor din Ardeal, în special cele de la Târgu Mureș; a fost de multe ori și la noi în Cluj-Napoca și a participat la adunări publice. (…) Am colaborat apoi foarte bine în perioada ’92-’96, când Vadim era președinte al PRM, iar eu eram președinte al PUNR și împreună cu PSM am participat la formarea și susținerea Guvernului Văcăroiu. (…) După ce s-a pus la cale și a fost lichidat PUNR, Vadim a insistat să trec la PRM și, din 1998, timp de 15 ani, am fost cel mai apropiat colaborator al lui Vadim Tudor, el fiind președinte al partidului, eu secretar general”, a menționat Gheorghe Funar.

Fostul secretar general a PRM s-a referit și la divergențele pe care le-a avut cu Corneliu Vadim Tudor în ultima perioadă.

”Eu m-am abținut de la divergențe, de la a le da curs, pentru că am avut suficiente motive pentru a-l aprecia și a-l susține în activitatea politică. A fost un politician deosebit de bun, patriot, apreciat, respectat de către români, în care românii și-au pus nădejdea de multe ori. (…) Din păcate, în ultimii doi-trei ani, Vadim a contribuit decisiv la prăbușirea PRM și la scoaterea lui din Parlamentul României”,  spus Funar. 

Citește și: Primele reacții după moartea lui Corneliu Vadim Tudor: ”Spunea că e nemuritor”

Corneliu Vadim Tudor, fondatorul Partidului România Mare, a decedat, luni seară, la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, după ce în cursul zilei a fost adus în unitatea medicală pentru probleme cardiace.

Cele mai citite

Scandalul Clotilde Armand: Cum încalcă legea pentru a-și majora veniturile

În 2022, Clotilde Armand a primit lunar, pe lângă salariul său de aproximativ 4.000 de lei, un bonus, și acum este obligată să ofere...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă