15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialAmânare. Când va afla Gigi Becali dacă va fi eliberat condiționat

Amânare. Când va afla Gigi Becali dacă va fi eliberat condiționat

UPDATE: Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, va afla în 3 aprilie dacă va fi eliberat condiționat, așa cum a decis Judecătoria Medgidia, în condițiile în care Tribunalul Constanța a amânat pentru acea dată pronunțarea în cazul contestației formulate de procurorii DNA.

Judecătorii Tribunalului Constanța au judecat, marți, contestația procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA) împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia de a admite cererea de eliberare condiționată în cazul lui Gigi Becali, informează Agerpres.

Decizia magistraților Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a fost luată pe 6 martie, iar în situația în care ea nu ar fi fost contestată de procurorii anticorupție, George Becali ar fi putut pleca acasă de la Penitenciarul Poarta Albă.

Condamnat la închisoare în 2013, George Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, fiind încarcerat în regim deschis.

Becali a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, după ce a primit trei ani de detenție în cazul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, la care s-au adăugat alte șase luni după condamnarea în dosarul “Valiza”.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă