12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialGinerele lui Vasile Blaga, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Ginerele lui Vasile Blaga, trimis în judecată pentru evaziune fiscală

Ginerele lui Vasile Blaga a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este cercetat pentru evaziune fiscală.

Andrei Ionuț Rudeanu este acuzat de procurori de o evaziune fiscală de aproximativ 600.000 de euro. 

Citește și: um acționa reţeaua evazionistă a lui Ionuț Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga

Ginerele președintelui PDL a câștigat primul contract cu statul la doar trei luni după ce firma sa a fost autorizată pentru a presta servicii de securitate. 

Ionuț Rudeanu, medic stomatolog de profesie, s-a apucat de afaceri în 2009, după ce s-a căsătorit cu fiica lui Vasile Blaga. Primul contract pe care l-a obținut a fost de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), potrivit revistei Kamikaze. După alte două luni, firma ginerului lui Vasile Blaga a mai căpătat un contract de la Compania Națională a Huilei (CNH).

În total, în numai cinci luni, 10 milioane de euro din fonduri publice au fost împărțite firmei lui Ionuț Rudeanu și asociaților săi, conform publicației.  Asta în condițiie în care la conducerea celor două ministere în subordinea cărora erau companiile de stat se aflau colegii lui Vasile Blaga, Radu Berceanu la Transporturi, iar Adriean Videanu la Economiei.

Citește și: DEZVĂLUIRI din dosarul lui Ionuț Rudeanu: Cine era mâna dreaptă a ginerelui lui Blaga

Astfel, în mai 2010, CNADNR a atribuit un contract în valoare de 3 milioane de lei asocierii firmelor Axis Corporate Security și Nei Guard, pentru servicii de pază în favoarea Regionalei de Drumuri și Poduri Timișoara.

Cele două firme au câștigat licitația de pe locul doi. Societatea care a ieșit inițial pe locul întâi, EPS, a depus o contestație în care reclamau că au fost descalificați pentru că, deși trimiseseră la timp electronic și cu două ore întârziere în print câteva documente solicitate în plus, Regionala Timișoara a considerat că au depășit termenul limită. Prin urmare, oferta EPS a fost declarată neconformă și câștigător a fost desemnat ginerele lui Vasile Blaga, arată Kamikaze în 2010.

În același an, Axis Security a mai câștigat un contract, de aproximativ 36.000.000 de lei, de la Compania Națională a Huilei, tot pentru servicii de pază. Conform Newsin, firma lui Rudeanu a participat în asociere cu Ultra Security și Scorseze Security International. Firma lui Ionuț Rudeanu a acceptat asocierea deoarece, fiind recent înființată, nu îndeplinea condițiile de participare la procedurile de atribuire.

În 2013, Axis Corporate Security, a câștigat în asociere cu compania multinațională G4S Secure Solutions cinci contracte de asigurare a pazei pe autostrăzile din sudul României, după cum a relatat HotNews. Contractele, obținute tot de la CNADNR, au avut o valoare totalĂ de 15,7 milioane de lei, plus TVA. 

Cele mai citite

Meci spectaculos între Jaqueline Cristian și cehoaica Barbora Krejcikova

Jaqueline Cristian, jucătoarea română de tenis, a obținut o victorie impresionantă în turneul WTA 1000 de la Madrid, asigurându-și un loc în runda a...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă