8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialDosarul ”Gala Bute”: Administratorul moșiei Elenei Udrea, ARESTAT pentru că ar fi...

Dosarul ”Gala Bute”: Administratorul moșiei Elenei Udrea, ARESTAT pentru că ar fi intermediat o mită de 50.000 de euro. Cum opera Breazu

UPDATE duminică 18:10:   Administratorul moşiei de la Nana a Elenei Udrea, Tudor Breazu, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a intermediat o mită de 50.000 de euro pentru fostul ministru, în dosarul "Gala Bute".

Decizia luată duminică de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti (CAB) nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa supremă.

UPDATE 20.00: După ce administratorul societății comerciale încasa de la MDRT banii pentru lucrările efectuate, în temeiul contractului de 10%, îi întorcea lui Udrea ca mită prin intermediul lui Breazu, arată surse judiciare. Administratorul vira banii în contul lui Breazu, sub formă de contracte de publicitate fictive de publicitate, iar Breazu îi dădea Elenei Udrea.

Administratorul moșiei de la Nana a Elenei Udrea, Tudor Breazu, a fost reținut, sâmbătă, de procurorii DNA, care îl acuză de complicitate la luare de mită în valoare de 50.000 de euro, în dosarul "Gala Bute", susțin surse judiciare.

Breazu ar fi intermediat o mită provenită de la administratorul unei societăți comerciale care a primit contracte de la Minsiterul Dezvoltării Regionale. Mita reprezenta 10% din valoarea contractului dat acelui beneficiar.

Breazu va fi prezentat duminică la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Citește și: Probe ZDROBITOARE împotriva Elenei Udrea: circuitul banilor în conturi, interceptări și denunțuri

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut, marţi, de la Camera Deputaţilor, două avize pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, unul în dosarul "Gala Bute" şi celălalt în dosarul Microsoft.

Citește și: VIDEO. UPDATE. Dosarul Gala Bute: Obreja, ARESTAT 30 zile. Ultimele declaraţii înainte de a fi încătuşat

În dosarul "Gala Bute", avizul a fost cerut după ce procurorii DNA au extins urmărirea penală pe numele Elenei Udrea şi pentru luare de mită. DNA a solicitat atât avizarea urmăririi penale pentru noua faptă, cât şi încuviinţarea arestării preventive.

În dosarul "Gala Bute", Elena Udrea este acuzată că a luat decizia organizării evenimentului, în urma unor discuţii cu Rudel Obreja, preşedinte al Federaţiei Române de Box, şi le-a cerut subordonaţilor săi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să găsească soluţii de încheiere a contractului privind finanţarea evenimentului, urmărind obţinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute.

Citește și: Elena Udrea, acuzată de luare de mită pentru programul "Schi în România"

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat şi el în acest dosar, pentru că ar fi determinat reprezentanţii a zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu suma totală de peste 1,7 milioane de lei, organizarea Galei Bute de către firma lui Rudel Obreja.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Senat pentru urmărirea penală a lui Ion Ariton. Comisia juridică din Senat a avizat marţi solicitarea procurorilor, urmând ca plenul să aibă decizia finală asupra cererii DNA.

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă