16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialIranul vrea să livreze gaze în Europa Centrală. Magistrala Nabucco ar trece...

Iranul vrea să livreze gaze în Europa Centrală. Magistrala Nabucco ar trece prin România

Iranul ar dori să fie rediscutată ideea gazoductului Nabucco, al cărui proiect a fost oprit în anul 2012. Dacă ar fi construită, magistrala Nabucco ar aduce în Europa Centrală gaze naturale din Orientul Mijlociu.

Gazoductul ar trece prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria și Austria.

Ideea de a relua construcţia gazoductului a fost prezentată premierului Bulgariei, Boyko Borisov, de către ambasadorul Iranului la Sofia,  Abdollah Norouzi, informează agenţia Novinite. Proiectul a fost susţinut, până în anul 2012, și de România.

La întâlnirea avută, acum câteva zile, cu ambasadorul Iranului, șeful Guvernului de la Sofia a fost însoţit de ministrul bulgar de Externe, Daniel Mitov, precum și de ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova.

În proiectul iniţial, gazele livrate prin intermediul Nabucco proveneau din Azerbaidjan. Această ţară s-a retras însă din proiect, iar construcţia magistralei a fost oprită întrucât nu mai exista furnizor de gaze. Iranul ar dori, în acest moment, să ia locul Azerbaidjanului și să vândă gaze în Europa, prin internediul Nabucco.

Iranul este a doua ţară din lume, după Rusia, din punctul de vedere al rezervelor de gaze naturale.

Citeste si: FOTO. Bulgarii vor scurta traseul Dunării spre Marea Neagră. Navele nu vor mai trece prin România, ci prin Bulgaria

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sfaturi și Recomandări pentru Părinți

În fiecare an, cercetările în domeniul nutriției infantile aduc noi descoperiri și înțelegeri, contribuind la îmbunătățirea alimentației pentru bebeluși și copii mici. O...

Ipoteză șoc: Lucrările la rețeaua de gaze au „ajutat„ la surparea centrului orașului Slănic-Prahova

Surparea unei străzi din orașul Slănic-Prahova a condus la evacuarea a peste 40 de persoane, inclusiv a celor care lucrează la poliție, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă