16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialMARȘ împotriva rasismului: "Opriți sclavia romilor"

MARȘ împotriva rasismului: “Opriți sclavia romilor”

Aproximativ 350 de persoane, majoritatea de etnie romă, dar şi reprezentanţi ai unor ONG-uri, au participat, vineri, la Cluj-Napoca, la un marş împotriva rasismului, relatează Mediafax

Protestatarii au pornit de la Pata Rât, pe un traseu de circa 15 kilometri, până la sediul CJ Cluj, unde au depus un memoriu.

Prin această manifestare, protestatarii au dorit să atragă atenția asupra modului cum au fost evacuate, în anul 2010, peste 300 de persoane de etnie romă de pe strada Coastei, din Cluj-Napoca, fiind mutate lângă groapa de gunoi de la Pata Rât.

La Pata Rât, înaintea începerii marşului, a fost prezent și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei Andreicuț, care le-a spus celor prezenți la manifestație că “această comunitate aflată într-o situație materială dificilă trebuie ajutată” și că “biserica ar dori ca acestor oameni să li se facă niște case”.

Citește și: ONU ceartă Franța pentru intoleranță și rasism

La rândul său, unul dintre organizatorii marșului, Adrian Dohotaru, a declarat că oamenii care trăiesc acolo “nu mai trebuie tratați ca niște gunoaie”.

“Acțiunea noastră – Orașul pentru oameni, nu pentru profit – este un marș împotriva rasismului și împotriva nedreptăților locative suferite de oamenii deposedați de drepturile lor sociale și economice”, a declarat Adrian Dohotaru.

 “Opriți sclavia romilor”

Participanții la marș au urmat un traseu de circa 15 kilometri printre dealuri, iar după ce au ajuns în Cluj-Napoca s-au oprit câteva minute pe strada Coastei, de unde o parte dintre ei au fost evacuați în 2010. De acolo, au continuat marşul până în fața Consiliului Județean Cluj, unde au depus un memoriu prin care revendică mai multe drepturi pentru romii care trăiesc la Pata Rât.

“Prin Marșul de solidaritate al romilor, cei care am ajuns cu sau fără voia noastră să locuim în Pata Rât, împreună cu alți cetățeni ai orașului Cluj-Napoca și cu susținătorii noștri din România și alte țări europene, revendicăm față de autoritățile locale, județene, naționale și europene următoarele: măsuri prin care să se dezvolte fondul locativ public, măsuri prin care să se garanteze accesul persoanelor marginalizate la locuințe sociale adecvate, interzicerea evacuărilor forțate, măsuri de legalizare a locuirii informale, inclusiv de sprijinire financiară a eforturilor de legalizare a locuințelor informale, măsuri de protecție pentru persoanele care lucrează în regim informal în industria deșeurilor și în alte domenii economice”, se arată în memoriul manifestanților.

Pe toată durata marșului, participanții au purtat pancarte inscripţionate cu mesaje precum: “Opriți sclavia romilor”, “Opriți evacuările forțate” sau “Spune NU rasismului” și au scandat “Solidaritate”. 

Participanţii la marş au fost însoțiţi pe traseu de echipaje de jandarmi și Poliție.

Pe terenul de unde au fost evacuați s-a construit o biserică

În 17 decembrie 2010, autorităţile locale au evacuat peste 350 de persoane, majoritatea de etnie romă, de pe strada Coastei din Cluj-Napoca. Cele aproximativ 75 de familii au fost mutate în locuinţe modulare lângă groapa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca, în urma unei dispoziţii date de primarul de atunci Sorin Apostu.

Cei peste 350 de romi au fost mutaţi pe motiv că trăiau în locuinţe improvizate pe un teren al primăriei clujene, care însă nu a oferit detalii la acea vreme privind această decizie.

Citește și: Oficial UE, apel pentru încetarea discriminării romilor: Invazia romilor este un mit

Ulterior, în 2011, acel teren a fost concesionat Arhipiscopiei Clujului şi a fost începută construcţia Campusului Teologic “Nicolae Ivan”, care a fost inaugurat în 6 decembrie 2013 de către premierul Victor Ponta.

În noiembrie 2011, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat cu 8.000 de lei Primăria Cluj-Napoca pentru mutarea familiilor de romi de pe o stradă din oraş lângă groapa de gunoi de la Pata Rât.

Oamenii mutaţi lângă groapa de gunoi de la Pata Rât, împreună cu voluntari şi activişti pentru drepturile omului, au protestat faţă de evacuare în mai multe rânduri.

Preşedintele interimar al Asociaţiei Comunitare a Romilor din Coastei (ACRC), Claudia Greta, declara atunci că oamenii vor să trăiască în Cluj-Napoca, unde s-au născut, nu între gunoaie.

În februarie 2014, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, spunea că primăria a procedat corect în cazul romilor mutaţi în 2010 de pe o stradă din oraş lângă groapa de gunoi de la Pata Rât, nefiind vorba despre o evacuare forţată, ci despre “o mutare cu acceptul oamenilor, care au semnat contracte de închiriere”.

“Primăria a procedat corect în 2010 şi în continuare are în vedere îmbunătăţirea situaţiei romilor care locuiesc în Pata Rât prin asigurarea de locuinţe sociale şi depunerea unor proiecte europene prin care se încearcă îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă de acolo. Strada Coastei, din centrul municipiului, avea construcţii neautorizate, ilegale, iar oamenii care aveau o formă de contract cu primăria au semnat în decembrie 2010 un contract pentru locuinţele din Pata Rât. Nu a fost o evacuare forţată, aşa cum se încearcă a se acredita ideea, ci de desfiinţare a unor construcţii ilegale din centrul Clujului, şi de mutarea cu acceptul oamenilor, care au semnat un contract de închiriere. Sunt 40 de locuinţe sociale în 10 module, pentru care plătesc o chirie modică, de 30 de lei pe lună. S-a indus în opinia publică că a fost o evacuare forţată, ceea ce nu corespunde adevărului”, spunea Emil Boc la acea vreme.

Potrivit acestuia, romii de pe strada Coastei s-au mutat din locuinţe insalubre, improprii, în module care beneficiază de curent electric, apă şi căldură.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă