10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMedic de la SCJU Arad, reţinut pentru ȘPAGĂ. Doctorul lua 500 de...

Medic de la SCJU Arad, reţinut pentru ȘPAGĂ. Doctorul lua 500 de euro pe operație

Un medic chirurg de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a fost reţinut pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant de ofiţerii DGA după ce a pretins şi a primit 500 de euro de la o persoană pentru realizarea unei intervenţii chirurgicale, potrivit unui comunicat al DGA. 

Astfel, două persoane au formulat, marţi, denunțuri cu privire la practica unor medici din cadrul Spitalului Judeţean Arad, care, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pretind şi primesc diferite sume de bani în vederea efectuării unor intervenţii chirurgicale.

Potrivit sursei citate, în urma unei discuţii purtate între unul dintre denunțători şi făptuitorul C. C. (medic în cadrul Secţiei Chirurgie II a Spitalului Judeţean Arad) a rezultat faptul că acesta din urmă i-a pretins denunțătorului suma de 500 de euro în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale care intra în sfera atribuţiilor sale de serviciu.

Citește și: Șefa Serviciului de Expertiză Medicală Brăila, REȚINUTĂ pentru că lua ȘPAGă. Cât costa un grad de handicap

Pentru a justifica cuantumul sumei de bani pretinse, medicul i-a promis denunțătorului că îl va interna la Spitalul Judeţean Arad, în vederea efectuării intervenţiei chirurgicale, urmând ca procedura de internare să se efectueze prin inserarea, în înscrisurile întocmite cu această ocazie, a unui diagnostic fictiv, care nu presupunea plata cheltuielilor de spitalizare.

Prin urmare, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru luare de mită, medicul fiind prins în flagrant la scurt timp după primirea sumei de 500 de euro, în scopul menţionat.

În prezent, medicul suspectat a fost reţinut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.

Surse judiciare citate de Mediafax spun că este vorba de medicul Celus Ciobanu, care este şi un cunoscut sculptor în Arad.

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad afirmă că acesta nu s-a prezentat, miercuri, la serviciu, dar că nu au primit informaţii de la anchetatori cu privire la cercetarea sa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă