19.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialMircea Băsescu vrea să scape de arestul la domiciliu. Instanța a rămas...

Mircea Băsescu vrea să scape de arestul la domiciliu. Instanța a rămas în pronunțare

Mircea Băsescu a solicitat Tribunalului Constanța încetarea de drept a arestului la domiciliu în cazul său, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, infomează Mediafax.

Astfel, avocatul lui Mircea Băsescu, Constantin Gudu, a cerut instanței să constate încetarea de drept a arestului la domiciliu în cazul clientului său. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, el a solicitat înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar. În acest dosar, instanța a rămasîn pronunțare.

“Am solicitat instanței să constate încetarea de drept a măsurii preventive a arestului la domiciliu raportându-ne la decizia Curții Constituționale 361 publicată vineri. Decizia Curții Constituționale vizează neconstituționalitatea textului 222 din Codul de Procedură Penală care nu prevede o durată maximă a arestului la domiciliu așa cum celelalte măsuri preventive prevăd. În raportare la acest aspect și părerea noastră este că la momentul de față s-ar impune încetarea de drept. În măsura în care instanța va aprecia, am cerut și înlocuirea cu controlul judiciar, măsură oportună la acest moment. În subsidiar am cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar. Instanța a rămas în pronunțare”, a declarat avocatul Constantin Gudu.

Citește și: Nouă mărturie în cazul Mircea Băsescu. Câţi bani ar fi primit de la familia lui Bercea Mondial

Și avocatul lui Marian Căpățână a cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, iar în cazul în care această solicitare va fi respinsă, a mai solicitat să i se permită clientului său să părăsească domiciliul două zile pe săptămână pentru a-și face aprovizionarea, dar și să poată merge de două ori pe lună la slujbe religioase.

La termenul de miercuri ar fi trebuit să fie audiați fostul șef al Poliției Județene Constanța Dumitru Catană și fostul șofer al lui Marian Căpățână Ion Preda, însă aceștia nu s-au prezentat. Dumitru Catană a fost citat la sediul Poliției Constanța, instanța primind răspuns că nu mai lucrează acolo, iar citația lui Ion Preda ar fi fost preluată de cineva din familia sa.

În aceste condiții, Tribunalul a decis ca Dumitru Catană să fie citat la adresa unde locuiește, după ce aceasta va fi aflată, iar la termenul următor Ion Preda va fi citat cu mandat de aducere.

De asemenea, instanța a mai decis ca la următorul termen să fie audiată și angajata unei bănci, care ar fi verificat veridicitatea banilor dați de către familia Anghel lui Marian Căpățână, care apoi au ajuns la Mircea Băsescu, potrivit declarațiilor membrilor familiei lui Bercea Mondial.

Următorul termen pe fond a fost stabilit pentru 18 septembrie.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.

Citește și: Instanța respinge testul poligraf în dosarul Mircea Băsescu

În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au făcut mai multe solicitări pentru a fi judecaţi sub control judiciar, de fiecare dată cererile acestora fiind respinse de instanţă.

În 9 ianuarie 2015, Mircea Băsescu şi Marian Căpătână au solicitat la Tribunalul Constanţa revocarea măsurii arestului la domiciliu, respectiv înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

În 14 ianuarie, Tribunalul Constanţa a decis ca Mircea Băsescu să rămână în arest la domiciliu, dar i-a permis să meargă la lucru două zile săptămânal. Procurorii au contestat decizia, însă două zile mai târziu Curtea de Apel Constanţa a respins contestaţia procurorilor DNA.

Cele mai citite

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...

SUA nu consideră că Israelul face „genocid” în Gaza, dar trebuie „ să protejeze civilii”

Statele Unite(SUA) nu consideră că Israelul comite un "genocid" în Fâşia Gaza, dar îl îndeamnă pe aliatul lor "să facă mai mult pentru a...

Ciolacu: Intenţia clară a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde...
Ultima oră
Pe aceeași temă