16 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialSechestru pe averea lui Marian Vanghelie și a Oanei Mizil

Sechestru pe averea lui Marian Vanghelie și a Oanei Mizil

UPDATE: Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au impus. joi, sechestru pe averea primarului suspendat Marian Vanghelie, precum și pe averea Oanei Mizil, informează Mediafax.

Astfel, procurorii au pus sub sechestru două imobile trecute în declaraţia de avere, precum şi un autoturism pe care i l-a vândut mai demult fratelui său, a declarat joi, la ieşirea de la DNA.

Unul dintre avocaţii lui Marian Vanghelie, Cezar Bivolaru, a spus că primarul a fost adus din Arestul Poliţiei Capitalei la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a i se aduce la cunoştinţă că s-a luat măsura sechestrului în cazul a două imobile ce figurau pe numele său şi care sunt trecute în declaraţia sa de avere, precum şi în cazul unui autoturism pe care edilul i l-a vândut în urmă cu mai mulţi ani fratelui său.

Avocatul a mai spus că, în cazul Oanei Niculescu Mizil, anchetatorii nu au avut pe ce să pună sechestru. Cezar Bivolaru a precizat că anchetatorii nu au pus sub sechestru şi conturi ale lui Vanghelie sau ale Oanei Niculescu Mizil.

Avocatul Oanei Niculescu Mizil, Cristian Ene, a spus că, fiind o anchetă în curs, în care s-a calculat şi un prejudiciu, procurorii au luat măsura legală de punere sub sechestru a bunurilor tuturor celor cercetaţi în cauză. El a menţionat că atât lui Marian Vanghelie, cât şi Oanei Mizil li s-a comunicat acest lucru.

———

Fosta deputată Oana Mizil și primarul suspendat al Sectorului 5 sunt audiați, joi, la DNA. 

Edilul se află închis în arestul Poliției Capitalei, fiind acuzat de luare de mită, spălare de bani și abuz în serviciu. Oana Mizil este audiată în dosarul în care este cercetată cu privire la acte de comerț incompatibile cu funcția de parlamentar.

Citește și: UPDATE: Marian Vanghelie și paravanele prin care spăla banii, REȚINUȚI. Oana Mizil va fi cercetată în libertate

Mizil a demisionat din funcția de deputat atunci când cercetările asupra ei au început.

Primarul Marian Vanghelie este acuzat că a perceput comisioane de 20% din contractele pe care le-a încheiat în numele Primăriei Sectorului 5. Banii au fost camuflați prin firmele apropiaților, între care iubita sa Oana Mizil, cercetată în libertate; șoferul său, Adrian Murgoci, reținut; șefa Economatului Sector 5 Laura Cioca, reținută, ca si soțul acesteia.

De asemenea, a fost reținut și vărul lui Vanghelie, Niculae Sorin. Vanghelie a refuzat să dea declarații în fața procurorilor DNA, invocând dreptul la tăcere până după studierea dosarului. 

<![CDATA[www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/flowplayer';document.write('’ + ‘ript>’);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(” + ‘ript>’);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + “.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(“%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/playernew/singleplayer_auto/44347e8524225a685c19793de2fc8f83/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));]]>

Cele mai citite

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...

Kylian Mbappe, cel mai mare jucător din istoria PSG

Astăzi are loc cel de-al doilea meci din prima manșă a semifinalelor UEFA Champions League, Borussia Dortmund - PSG, de la ora 22:00 Julien Laurens...

VIDEO. Mesajul Patriarhului Daniel de Înviere. “Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis un mesaj de Sfintele Paști, evidențiind semnificația profundă a Învierii Domnului pentru credincioși. În cuvintele sale, Patriarhul subliniază...
Ultima oră
Pe aceeași temă