16.8 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialOprea nu va fi anchetat în cazul morții polițistului Gigină. Ce a...

Oprea nu va fi anchetat în cazul morții polițistului Gigină. Ce a spus mama agentului care a murit în coloana oficială a fostului vicepremier

Gabriel Oprea a scăpat, luni seara, de începerea umăririi penale, în cazul morții polițistului Bogdan Gigină, după ce biroul permanent al Senatului a votat, cu 73 de voturi, împotriva cererii procurorilor anticorupție.

Oprea scapă de urmărirea penală. Fostul vicepremier rămâne protejat de imunitatea parlamentară, în fața procurorilor. 73 de senatori au votat împotriva cererii DNA

Gabriel Oprea declara, luni după-amiază, în plenul Senatului, că nu este reponsabil de moartea polițistului.

„Mașina în care mă aflam eu avea viteza legală. Din păcate, un tânăr polițist a căzut într-una dintre cele trei gropi din centrul Capitalei (…) Ce să vă spun, am trăit un coșmat, am încercat să îmi fac datoria. De aceste ordine se ocupă Poliția Rutieră. Acesta este cuvântul meu, sunt un om care a căutat întotdeauna să își facă datoria. Aflat pe bancheta din spate, nu aveam cum să comit această ucidere din culpă”, a declarat fostul vicepremier.

În urmă cu două săptămâni, mama polițistului Bogdan Gigina scria, pe pagina sa de Facebook, un mesaj adresat lui Gabriel Oprea.

„Mi se pare de domeniul fantasticului”asta declara”Gabi Oprea”. Pune o intrebare catre procurorul de caz”Daca nu ar fi fost acele lucrari nesemnaluzate oare Bogdan Gigina chiar si rulind cu 84km/h ar fi murit?As vrea aa stiu raspunsul sincer al procurorilor la aceasta intrebare? Aceeasi intrevare v-o adreses si eu si va rog sa raspundeti la fel de sincer.Daca Bogdan Gigina ar fi fost scos din dispozitiv in acea seara ar fi trait? D-voastra dispuneati de acest dispozitiv nimeni altcineva.Aghiotantul era vocea d voastra (de altfel un om cu suflet din relatarile lui Bogdan,un om care era supus la fel ca si ei rasfatului dvs zilnic).D vs eratit “Zeul”care dictati si asta o stie tot Ministerul .Un cadru militar,un barbat cu coloana vertebrala,un om responsabil isi asuma consecintele faptelor sale…dar despre ce vorbesc despre un om care si-a abandonat omul care starea in ploaie,vint,soare ptr sisuranra lui..Omul care la citeva ore de la moartea lui Bogdan nu a avut demnitatea sa recunoasca ca el lfacea parte din dispozitiv,omul care in decursul a citorva ore a schimbat legea .(Vezi monitorul oficial 21 oct 2015).Prr mine d le esti un muritor,eu nu vad functia ,nu vad omul politic care crezi ca esti,sint o mama care si a pierdut unicul copil ,din ignoranta ta,o mama careia i ai sters trecutul, viitorul ,viata.Ai redus la 0 aceasta familie,doar ptr ca ai crezut ca totul ti se cuvenea”, a scris Carmen Gigină.

————

Biroul permanent al Senatului ar urma să stabilească, luni, când va fi dezbătută şi supusă votului în plen cererea Justiției privind începerea urmăririi penale a fostului ministru de Interne, senatorul Gabriel Oprea, pentru ucidere din culpă. Aceasta ar putea intra pe ordinea de zi a plenului de luni sau va fi dezbătută marți, informează Agerpres.

Vicepreședintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, arăta că programul zilei de luni “este puțin mai complicat”, pentru că la ora 14,30 va avea loc o ședință comună a celor două Camere ale Parlamentului, la care este invitat premierul Dacian Cioloș.

“În prima ședință de Birou permanent, bănuiesc că lunea viitoare, luăm act de raportul Comisiei juridice, să îl înaintăm plenului și — în acest moment nu am luat o decizie — cred că tot lunea viitoare va fi vot în plenul Senatului”, declara Chelaru săptămâna trecută.

Senatorii juriști au studiat cele 18 volume ale dosarului care îl privește pe Gabriel Oprea, iar în data de 14 septembrie l-au audiat pe senator și au decis să dea un aviz favorabil, cu opt voturi ‘pentru’ și două ‘împotrivă’, cererii DNA.

Citeşte şi Primul pas pentru ridicarea imunității lui Gabriel Oprea. Comisia Juridică a Senatului a încuviințat cererea DNA privind urmărirea penală a fostului ministru de Interne, în dosarul morții polițistului Gigină

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a anunțat că liberalii vor vota la vedere, adăugând că, în opinia sa, a-l apăra pe fostul ministru de Interne “nu este un lucru sănătos”.

“Decizia există, când va fi în plen acest vot (asupra cererii justiției în cazul lui Gabriel Oprea — n.r.) va fi dat cu bilele la vedere de către colegii mei din Senat”, a spus Gorghiu.

Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a declarat că nu le-a indicat senatorilor cum să voteze, însă le-a solicitat să studieze cu atenție toate documentele primite de la instituțiile judiciare.

“Am vorbit cu colegii mei, cu liderul de grup de la Senat, să se uite cu atenție pe documentele care au venit de la instituțiile judiciare și în funcție de ceea ce vor înțelege de acolo să-și formuleze punctul de vedere și să voteze în consecință. Nu le-am dat (indicații — n.r.) nici așa, nici așa”, a susținut liderul PSD.

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a spus că, atunci când va vota, se va gândi ce se va întâmpla dacă un motociclist al escortei președintelui va avea un accident.

“Când am să votez, am să mă gândesc la următorul lucru: ce o să se întâmple dacă un motociclist din escorta care asigură coloana președintelui va avea un accident? Va ajunge președintele să fie acuzat de ucidere din culpă? Această întrebare mi-o pun și o pun public. (…) Dacă îl acuzăm pe Oprea de ucidere din culpă, atunci sigur că am putea să ajungem într-o situație similară dacă un accident de acest gen se produce și cu un motociclist din coloana președintelui sau unui alt demnitar al statului. Vi se pare normal?”, a afirmat președintele Senatului.

Citeşte şi Dosarul Gigina. Cine sunt senatorii care îi decid soarta lui Oprea: Juriști la fără frecvență. Membrii Comisiei Juridice decid astăzi dacă ridică sau nu imunitatea fostului vicepremier. DNA vrea să-l ancheteze pentru moartea polițistului

Senatorii UDMR urmează să ia o decizie în ședința de luni a grupului.

“O să avem luni, înainte de plen, o ședință a grupului unde vom discuta acest aspect, dar de obicei votul este în funcție de conștiința fiecăruia. Nu știu acum dacă se va lua o altă decizie sau nu, vom vedea”, a declarat, pentru AGERPRES, senatorul UDMR Biro Rozalia.

 

 

 

Cele mai citite

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...

FOTO Sărbătoare uriașă pentru FCSB, noua campioană a României

Deși a pierdut, la București, meciul cu CFR Cluj, FCSB a sărbătorit câștigarea titlului de campioană a României. Meciul FCSB - CFR Cluj, disputat în...

Exclusiv: Analistul Adrian Negrescu, despre legea evaziunii fiscale: ,,Statul reușește să obțină doar 1-2% din prejudiciile din dosarele penale”

Legea evaziunii fiscale, cunoscută ca legea Ciucă-Ciolacu, împarte românii în tabere și anume cei care văd această măsură ca fiind una utilă în lipsă...
Ultima oră
Pe aceeași temă