15.5 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialProcesul în cazul violului din Vaslui s-a încheiat. Când se va da...

Procesul în cazul violului din Vaslui s-a încheiat. Când se va da verdictul

Procesul de la Judecătoria Vaslui în cazul celor şapte tineri acuzaţi de violarea unei fete de 18 ani s-a încheiat, vineri seară, după mai bine de opt ore, timp în care ședința de judecată a fost suspendată de trei ori, relatează Mediafax

Sentința, care nu va fi definitivă, va fi dată luni.

Pe parcursul procesului, care a fost suspendat de trei ori după ce unul dintre avocații apărării a solicitat recuzarea magistratului, a fost audiat și un martor propus de către unul dintre tinerii acuzați de viol.

Citește și: Procesul de viol de la Vaslui s-a RELUAT. Cererea de recuzare a judecătorului, respinsă

În partea a doua a ședinței, după ultima suspendare a ședinței, s-a finalizat cercetarea judecătorească și s-au prezentat concluziile pe fond de către procuror și avocații apărării.

Ulterior, judecătorul a stabilit ca sentința în acest caz să fie dată luni, însă aceasta nu va fi definitivă.

Procesul s-a desfășurat cu ușile închise, în sală având acces doar cei șapte tineri acuzați de viol, victima acestora și avocații celor două părți.

La finalul ședinței, când cei șapte tineri au părăsit sediul Judecătoriei Vaslui, aceștia au fost așteptați de mai mulți susținători care i-au însoțit până la mașini, unii dintre ei răstindu-se la jurnaliști, iar un cameraman fiind bruscat. Jandarmii au intervenit și l-au ridicat pe bărbatul care l-a bruscat pe cameraman, ducându-l la audieri.

La ora transmiterii acestei știri, în fața Judecătoriei Vaslui mai sunt aproximativ 30 de persoane, atât susținători ai celor șapte tineri, cât și ai fetei de 18 ani.

Înainte de începerea procesului, în faţa sediului instanţei s-au adunat aproximativ 300 de persoane, susţinători ai acuzaților, dar și ai victimei. În momentul în care cei şapte tineri au ajuns la sediul Judecătoriei Vaslui, cele două grupuri au început să se huiduie şi să-şi aducă jigniri, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor. Câţiva dintre susţinătorii celor acuzaţi de viol au fost ridicaţi de forţele de ordine şi duşi la sediul Poliţiei Judeţene Vaslui.

Cei șapte tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, sunt judecaţi, sub control judiciar, fiind acuzați că au sechestrat şi violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o fată de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de către anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri.

Reţinuţi iniţial de către poliţişti, cei şapte tineri au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Vaslui la trei zile după viol. La începutul lunii aprilie, aceeaşi instanţă a decis eliberarea, pe rând, din arest a celor şapte vasluieni acuzaţi de viol, fiind plasaţi în arest la domiciliu. În 19 iunie, Judecătoria Vaslui a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor şapte. Prin acea decizie, instanța i-a obligat pe aceștia să se prezinte la IPJ Vaslui în zilele stabilite prin programul de supraveghere.

Citește și: ȘOCANT. Părinții tinerilor acuzați de viol din Vaslui ar fi încercat să MUȘAMALIZEZE faptele. Cine i-a oprit

De asemenea, cei șapte tineri au primit interdicția de a părăsi satul Văleni, de a merge în baruri, la adunări publice și în locuri de agrement, de a participa la manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice și de a deține, folosi sau purta arme. Aceștia sunt obligați, de asemenea, să nu ia legătura cu tânăra, cu părinții acesteia și cu martorii din dosar.

În 23 iunie, în urma unei sesizări făcute de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID), CSM a sesizat Inspecţia Judiciară să facă verificări privind eliberarea din arest a celor şapte tineri.

PIICJ a dispus, în 25 iunie, efectuarea unor verificări cu privire la modalitatea în care procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au asigurat reprezentarea Ministerului Public în dosarul în care cei şapte tineri sunt judecaţi pentru viol în formă agravantă şi lipsire de libertate în mod ilegal, cauză aflată pe rolul Judecătoriei Vaslui. Verificările au fost iniţiate în urma eliberării din arest a inculpaţilor.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a trimis Inspecţiei Judiciare, în 27 iulie, raportul privind verificările în cazul fetei din judeţul Vaslui violate de şapte tineri, pentru a fi avut în vedere la cercetarea disciplinară a magistraților, dispusă de inspectorii judiciari.

“Ca urmare a finalizării verificărilor efectuate, la data de 27 iulie 2015 a fost trimis la Inspecţia Judiciară documentul conţinând concluziile acestor verificări, pentru a fi avut în vedere la cercetarea disciplinară a magistraților dispusă de către inspectorii din cadrul Inspecției”, precizau reprezentanţii PICCJ.

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

SUA îndeamnă Turcia și Israelul să-și rezolve diferendele

Statele Unite(SUA) au îndemnat luni Turcia şi Israelul să rezolve diferendele dintre ele, după ce Ankara a anunţat că suspendă relaţiile comerciale în încercarea...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă