14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialProxenet român, condamnat de un tribunal britanic la cinci ani şi jumătate...

Proxenet român, condamnat de un tribunal britanic la cinci ani şi jumătate de închisoare

Un proxenet român, Gheorge Negreanu, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat joi la cinci ani jumătate de închisoare pentru aducerea unui grup de românce în comitatul englez Essex (est), situat la nord-est de Londra, pe care le-a obligat să se prostitueze, informează Mediafax.

Negreanu ţinea femeile în condiţii de “sclavie modernă” la un bordel în cartierul Wycke Hill, din oraşul Maldon, în Essex, potrivit poliţiei. El le promitea o “viaţă mai bună” în Marea Britanie şi “locuri de muncă legitime”, a declarat un purtător de cuvânt al forţelor de ordine. Românul a fost arestat ca suspect de trafic de persoane în octombrie, dar a negat orice implicare. Însă în a doua zi de proces, la Curtea Coroanei din Chelmsford, el a recunoscut acuzaţii potrivit cărora a facilitat intenţionat aducerea unei persoane în vederea exploatării ei sexuale şi că a administrat un bordel.

CITEȘTE ȘI: Bărbați suspectați de proxenetism, reținuți

Una dintre victimele sale, o studentă în vârstă de 21 de ani, a declarat poliţiei că este “speriată pe viaţă” de abuzurile la care a fost supusă. “Am fost foarte afectată emoţional din cauza întregului incident. Mă simt speriată pe viaţă. Încă încerc să depăşesc ceea ce s-a întâmplat”, a declarat ea pentru poliţie, adăugând că este susţinută de familie.

Tânăra s-a declarat “mulţumită că el (Negreanu) a pledat vinovat pentru toate capetele de acuzare”. Românul a fost condamnat, de asemenea, la trei ani de închisoare pentru proxenetism şi trei ani pentru conducerea unui bordel, pedepsele urmând să fie ispăşite simultan. 

Cele mai citite

Greta Thunberg a fost amendată pentru că a blocat intrarea în Parlamentul suedez

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată în Suedia, țara sa natală, pentru că nu a respectat ordinele poliției după ce a blocat...

Asociația GIC IOR-Titan acționează în instanță Primăria Capitalei pentru recuperarea zonei retrocedate ilegal din Parcul IOR

Asociația Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR retrocedate în mod...

Eficiente și igienice – alege consumabilele de hârtie de unică folosință!

În orice domeniu profesional - sanatate, educație, HoReCa, administrație publică, economic -  igiena este un detaliu important pentru a menține un mediu de lucru...
Ultima oră
Pe aceeași temă