9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialRaport INS: Care sunt principalele cauze de deces ale românilor

Raport INS: Care sunt principalele cauze de deces ale românilor

Speranţa de viaţă  a românilor a crescut uşor, în 2013, comparativ cu anii 2008 şi 2012, potrivit raportului „Femeile şi bărbaţii: parteneriat de muncă şi viaţă”  al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Bolile de inimă şi cancerele rămân, în continuare, principalele cauze de deces ale românilor.

Speranţa de viaţă este în creştere pentru români, dar diferenţa între sexe se menţine. Astfel femeile trăiesc, în medie, cu şapte ani mai mult decât bărbaţii, conform documentului INS „Femeile şi bărbaţii: parteneriat de muncă şi viaţă”.

Starea de sănătate din ultimii doi ani a fost corelată şi cu situaţia serviciilor medicale din România. România se numără printre statele europene care se confruntă cu o lipsă de personal medical la suta de mii de locuitori. 

Citeşte şi: Industria a crescut cu 6,3% în primele 11 luni din 2014

În anul 2013, speranţa de viaţă la naştere a ajuns la 74,7 ani, în creştere cu 1,71 faţă de anul 2008, subliniază specialiştii INS. 

„După 2008, durata medie a vieţii a crescut uşor, dar constant, pentru ambele sexe. Deşi speranţa de viaţă scade odată cu vârsta, diferenţele pe sexe se menţin superioare la femei pe tot parcursul vieţii”, se arată în raport.

Acelaşi document arată că Malta şi Suedia sunt în topul ţărilor cu cea mai mare speranţă de viaţă sănătoasă, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. 

În mediul rural, rata deceselor este mai mare 

Studiul INS din 2015 confirmă faptul că tumorile sunt cauza numărul doi pentru decesele din România, cu peste 1.500 de decese la suta de mii de locuitori. Cu toate acestea, în anul 2013 rata mortalităţii a scăzut uşor la bărbaţi, însă a înregistrat o creştere uşoară la femei.

Pe de altă parte, statisticile INS arată că, faţă de anul 2012, în 2013 numărul deceselor a scăzut, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, decesele de la sate continuând să înregistreze valori mai mari decât cele din mediul urban.

„Mortalitatea feminină a avut valori superioare celei masculine în cazul bolilor aparatului circulator şi a bolilor endocrine, de nutriţie şi metabolism. Pentru celelalte cauze de deces se manifestă o supramortalitate masculină”, se mai arată în raportul „Femeile şi bărbaţii: parteneriat de muncă şi viaţă”.

România duce lipsă de personal medical

România este unul dintre statele europene care înregistrează un deficit major în ceea ce priveşte personalul medical. Spre deosebire de spitalele judeţene, unde numărul doctorilor e aproape suficient, medicii şi asistenţii medicali sunt din ce în ce mai puţini în unităţile medicale orăşeneşti, arată raportul „Femeile şi bărbaţii: parteneriat de muncă şi viaţă”, elaborat de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În anul 2011, în România reveneau 208 medici şi 66 de stomatologi la suta de mii de locuitori. La nivel european, în urma ţării noastre s-a situat Polonia, unde existau 239 de medici, respectiv 36 de dentişti la suta de mii de locuitori. La polul opus, sistemul de sănătate cu cei mai mulţi specialişti este cel din Grecia, unde la suta de mii de locuitori s-au înregistrat 614 medici şi 128 de stomatologi, notează studiul INS. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă