12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialRomânia și Iranul vor coopera pentru combaterea terorismului

România și Iranul vor coopera pentru combaterea terorismului

România și Republica Islamică Iran vor coopera pentru combaterea amenințărilor de tip terorist, inclusiv împotriva Daesh, anunță Ministerul român al Afacerilor Externe.

Subiectul a fost discutat, marți, la întâlnirea de la Teheran a președintelui Iranului, Hassan Rouhani, cu șeful diplomației române, Lazăr Comănescu.

Ministrul român a declarat că semnarea acordurilor nucleare cu Iranul şi debutul procesului de ridicare a sancţiunilor  internaţionale vor avea un impact deosebit de pozitiv în relansarea relaţiilor româno-iraniene în toate planurile.

Prin pozițiile strategice deţinute de cele două state în zonele lor geografice, România și Iranul pot coopera la rezolvarea unor probleme regionale, legate de Siria, Yemen, Irak, Afganistan și lupta împotriva Daesh, precum şi la combaterea amenințărilor de tip terorist, a anunțat MAE.

Citește și: România vrea să reia cooperarea cu IRANUL, supus SANCȚIUNILOR internaționale. Ce domenii sunt vizate

Ministrul Lazăr Comănescu a salutat politica de deschidere şi revigorare a conlucrării cu comunitatea internaţională promovată de Administraţia Rouhani, fapt care a condus la reluarea contactelor politice între Ministerele de Externe pe probleme bilaterale, regionale şi globale de interes comun.

Cooperarea bilaterală ar putea viza domeniul economic, contactele cultural-ştiinţifice, educaţia, precum și cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale.

La întâlnirea președintelui Iranului cu ministrul Comănescu s-au evidenţiat și oportunităţile pe care le oferă cooperării bilaterale calitatea României de stat membru al Uniunii Europene.

Ministrul român a afirmat că Iranul este un partener important pentru România, atât în plan bilateral, prin potenţialul economic şi uman al celor două ţări, cât şi în plan regional.

Cei doi demnitari au subliniat importanţa cooperării bilaterale la nivel academic şi al comunităţilor de afaceri, fiind menţionate domeniile industrial, energetic,  petrochimic, petrol şi gaze, agricol, transporturi, educaţional, IT&C, precum şi cercetare / dezvoltare.

Ministrul afacerilor externe Lazăr Comănescu, efectuează în perioada 29 februarie – 2 martie 2016 o vizită în Republica Islamică Iran. Șeful diplomaţiei române are programate întâlniri cu preşedintele Hassan Rouhani, cu preşedintele Parlamentului iranian (Majlis), Ali Larijani, precum și “consultări extinse” cu omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif. În programul vizitei mai sunt incluse întrevederi cu miniştrii Economiei şi Finanţelor, precum și cu cel al Petrolului.

Şeful diplomației române va participa la deschiderea unui Forum economic româno-iranian la Camera de Comerţ, Industrie, Mine şi Agricultură a Republicii Islamice Iran.

Vizita ministrului român survine în contextul favorabil deschiderii cooperării politice și economice a comunității internaționale față de Teheran, după intrarea în vigoare a Acordului asupra dosarului nuclear cu Iranul și ridicarea unei părţi a sancţiunilor. Este prima vizită a unui demnitar european, după desfășurarea alegerilor parlamentare din Iran, din 26 februarie.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă