13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialSfaturi utile pentru cetățeni, pentru a face față viscolului. Departamentul pentru Situații...

Sfaturi utile pentru cetățeni, pentru a face față viscolului. Departamentul pentru Situații de Urgență: Fiţi atenţi la semnele de hipotermie și de îngheț

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis cetățenilor o serie de sfaturi utile pentru a face față viscolului, după ce Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, un cod portocaliu de ninsori și viscol, care vizează 11 județe și municipiul București.

„Cîteva sfaturi utile pentru a face față viscolului:

• Ascultaţi la radio, televiziune, buletinele meteorologice şi informaţiile autorităţilor locale responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă.
• Mâncaţi regulat şi beţi lichide, dar evitaţi excesul de cofeină şi alcool.
• Evitaţi să vă extenuaţi când curăţaţi zăpada depusă. Efortul fizic în condiţii de frig extrem poate cauza un atac de inimă. Înainte de a ieşi afară pentru a face efort fizic, este necesară o încălzire a organismului.
• Fiţi atenţi la semnele de îngheţ. Acestea includ pierderea simţurilor şi culoarea albă a vârfurilor degetelor de la mâini, de la picioare, urechilor şi nasului. Dacă observaţi astfel de simptome, solicitaţi imediat ajutor medical.
• Fiţi atenţi la semnele de hipotermie. Acestea includ frisoane incontrolabile, pierderea memoriei, dezorientare, incoerenţă, exprimare neclară, somnolenţă şi epuizare aparentă. Dacă observaţi astfel de simptome, duceţi victima într-un spaţiu călduros, îndepărtaţi-i hainele umede, încălziţi-i mai întâi partea centrală a corpului şi, dacă victima este conştientă, administraţi-i băuturi calde non-alcoolice.
• Solicitaţi ajutor medical cât mai urgent posibil.
• Economisiţi combustibilul pentru încălzit, dacă este necesar, menţinând temperatura în casă mai redusă decât în mod normal. Închideţi temporar alimentarea cu căldură în anumite camere”, scrie DSU, pe Facebook.

Tot joi, DSU a lansat o serie de îndemnuri și pentru șoferii pe care iarna îi prinde în trafic.


Citește mai multe detalii aici: Departamentul pentru Situații de Urgență: Ce trebuie să facă șoferii pe care îi prinde viscolul în trafic


 

Noul ministru de Interne, Carmen Daniela Dan, a convocat, joi, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. Ședința va avea loc la ora 15.00, la sediul Ministerului de Interne.

26 de județe din România vor fi vizate de cod galben și portocaliu de ninsoare, începând de joi seara, avertizează Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Începând cu ora 22.00 și până vineri, la ora 20.00, 15 judeţe din estul, sudul şi centrul ţării sunt vizate de un cod galben de ninsori viscolite.

În intervalul menţionat aria ninsorilor se va extinde treptat dinspre Lunca Dunării și va cuprinde sudul, centrul și estul țării. În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, local ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent.

Va fi viscol în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei unde vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h. În Carpaţii de Curbură şi zona înaltă din Carpații Meridionali rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, iar zăpada va fi spulberată și troienită. La începutul intervalului pe litoral vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei.

Începând din noaptea de joi spre vineri, de la ora 02.00 și până vineri, la ora 18.00, va fi viscol puternic în 11 județe.

În a doua parte a nopții de joi spre vineri și în cursul zilei de vineri,  în Municipiul Bucureşti şi în județele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea,temporar viscolul va fi puternic, rafalele vântului vor atinge 70 – 85 km/h, reducând vizibilitatea sub 50 m şi local troienind zăpada.

 

 

Cele mai citite

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă