14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialSorin Oprescu, din nou în Arestul Central al Capitalei

Sorin Oprescu, din nou în Arestul Central al Capitalei

UPDATE: Sorin Oprescu a fost reîncarcerat în Arestul Poliţiei Capitalei, după ce a stat patru zile în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, relatează Mediafax

Primarul suspendat al Capitalei a plecat marţi, în jurul orei 16.00, din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supus unor investigaţii şi i-a fost făcută o coronarografie. 

Astfel, medicii au stabilit că bolile de care suferă nu impun menţinerea lui în unitatea sanitară.

——–

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, va fi transferat, din nou, în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, după ce coronarografia la care a fost supus luni edilul de către medicii Spitalului Universitar Bucureşti nu ar fi evidenţiat probleme foarte grave, potrivit unor surse medicale, citate de Mediafax

Astfel, Oprescu va fi dus, cel mai probabil marţi, în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, conform surselor citate.

Acestea au mai menţionat că coronarografia la care a fost supus, luni, edilul suspendat al Capitalei nu a evidenţiat probleme foarte grave, iar Sorin Oprescu nu ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală.

Citește și: Avocaţii lui Oprescu vor confruntarea primarului cu șeful Administrației Cimitirelor

În ce priveşte starea de sănătate a lui Sorin Oprescu, avocatul Viorel Mocanu a declarat, luni, că doar medicii pot decide cât de gravă este, precizând că s-au solicitat de urgenţă toate acele medicale de la Clinica Academica, un edilul a mai fost supus unor investigaţii, şi de la Spitalul Elias.

Despre coronarografia la care a fost supus luni Sorin Oprescu, avocatul a spus: “Este vorba de o pseudo-operaţie, pentru că discutăm de o investigaţie care durează undeva la şase-şapte ore şi care necesită un timp de refacere, de convalescenţă ulterior, pentru că doar aşa se poate analiza şi afla dacă există unul dintre cele două stenturi înfundate sau o altă venă înfundată şi pentru a putea fi stabilizat din punct de vedere medical”.

Sorin Oprescu a fost supus, luni, unei coronarografii, o investigaţie necesară în cazul în care medicii constată că sunt semne că ar exista probleme mai grave, au declarat surse medicale.

Primarul suspendat al Capitalei a fost dus, sâmbătă după-amiază, din Arestul Central al Capitalei la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, fiind internat într-o rezervă la Secţia de Cardiologie, unde este păzit de trei agenţi, conform surselor medicale.

Medicii specialişti l-au supus pe Sorin Oprescu unor investigaţii atât în cursul zilei de sâmbătă, cât şi duminică, iar luni, după reanalizarea stării sale de sănătate, au stabilit că este necesară efectuarea unei coronarografii.

“Nu ştiu ce investigaţii s-au făcut, dar potrivit procedurilor, se începe cu investigaţii neinvazive: EKG, investigaţii imagistice, analize, pentru a vedea dacă există semne de leziuni musculare ale inimii şi stabilirea valorilor zahărului in sânge”, a declarat duminică profesor doctor Mircea Cinteză, şeful clinicii Cardiologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Citește și: Sorin Oprescu, supus unor noi investigații medicale

Mircea Cinteză a spus că o coronarografie se face atunci când sunt semne că ar exista probleme mai grave, cum ar fi un infarct sau un infarct miocardic.

“El, având cele două boli prinicipale, boală cardiovasculară şi diabet, în astfel de situaţii există opinii ale celor specializaţi şi aceşti medici se întâlnesc de facto într-o comisie pentru a analiza situaţia fiecărui pacient”, a adăugat profesorul doctor Mircea Cineză.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie, din 15 septembrie.

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înțelegeri prealabile cu șeful Administraţiei Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, şi cu fostul său şofer Cristian Stanca, zis “Grenadă”, a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea şi Octavian Alin Petroi, denunţători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoșoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracțională a lui Popa și l-ar fi menținut în funcție, susţin anchetatorii.

 

 

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă