15.7 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialTentativă de sinucidere la Penitenciarul Bistrița. Procurorii cercetează cazul

Tentativă de sinucidere la Penitenciarul Bistrița. Procurorii cercetează cazul

Un deținut de la Penitenciarul Bistrița a încercat, în noaptea de miercuri spre joi, să se sinucidă, informează Agerpres.

Incidentul s-a produs la miezul nopţii, pe când alţi deţinuţi încă mai protestau urcaţi pe acoperişul blocului alimentar. Bărbatul, originar din judeţul Cluj şi care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea pentru furt calificat, se află în prezent în penitenciar, în stare stabilă, fiind diagnosticat cu o luxaţie a coloanei cervicale. 

„În cursul nopţii de 13 spre 14 iulie 2016, în jurul orei 00.00, un deţinut a fost prezentat la cabinetul medical al penitenciarului, existând suspiciunea de tentativă de suicid prin spânzurare. S-au acordat îngrijirile medicale de urgenţă şi s-a apelat serviciul 112, respectiv Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud. Ulterior, deţinutul a fost transportat la UPU Bistriţa pentru investigaţiile de specialitate. În acest moment, deţinutul se află în unitate, starea de sănătate a acestuia fiind stabila. A fost anunţată familia deţinutului şi judecătorul de supraveghere, iar cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa”, se precizează într-un comunicat remis de Penitenciarul Bistriţa. 

În cursul zilei de joi, deţinutul va fi dus la un consult psihiatric, în urma căruia se va decide dacă acesta va rămâne internat pe secţia de psihiatrie sau va fi externat. 

Citește și: Protest la penitenciarul BISTRIȚA. Deținuții au dat foc cearșafurilor din celule

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie au preluat cercetările în cazul deținutului.

Mai mulţi deţinuţi au protestat, miercuri, în incinta Penitenciarului Bistriţa, cei care au urcat pe acoperişul blocului alimentar coborând abia în jurul orei 23.00 pentru a fi duşi în celule. 

Cele mai citite

Hezbollah anunță că a bombardat nordul Israelului

Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat că a vizat intens ţinte militare în nordul Israelului şi, pentru prima dată, o bază militară de lângă...

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...
Ultima oră
Pe aceeași temă