15.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialUn alt rănit în incendiul din Colectiv a murit

Un alt rănit în incendiul din Colectiv a murit

Sigura persoană rănită în incendiul din clubul Colectiv care mai era internată la Spitalul Floreasca din București a murit, luni dimineața, din cauza unor complicații hemoragice, informează Digi24.

Astfel, numărul persoanelor care și-au pierdut viața în urma incendiului din Colectiv, care a avut loc în urmă cu patru luni și jumătate, a ajuns la 64.

Radu Eduard Sienerth, în vârstă de 22 de ani, a fost student la Facultatea de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice București. El a activat în domeniul consultantei financiare la o bancă de top din România şi a efectuat un stagiu de practică la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

Citește și:  Incendiul din Colectiv: Un tânăr de 22 de ani este a 64-a victimă care a murit în spital

În vara anului trecut, a fost stagiar la Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Direcția Generală Resurse Minerale și Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, Compartimentul Explotare Minieră, în cadrul programului Internship.gov.

Potrivit șefului Secţiei de chirurgie plastică şi reparatorie a unităţii medicale, prof. dr. Ioan Lascăr, tânărul a fost într-o stare foarte gravă încă de la internarea în spital.

„Pacientul era într-o stare foarte gravă încă de la internarea în spital, fiind atunci resuscitat. A murit în urma unei complicaţii pulmonare, o hemoragie masivă, care nu a mai putut fi controlată. Pacientul, de-a lungul timpului, a făcut toate complicaţiile posibile şi, cu ajutorul nostru, a reuşit să supravieţuiască până astăzi – un efort de patru luni şi jumătate. Familia a stat în permanenţă cu el, zi şi noapte”, a precizat Ioan Lascăr pentru Agerpres.

La începutul lunii, șeful Secţiei de chirurgie plastică şi reparatorie a Spitalului de Urgenţă Floreasca, prof. dr. Ioan Lascăr, declara că prognosticul în cazul lui rămâne rezervat. 

În urma incendiului din clubul Colectiv, 64 de persoane şi-au pierdut viaţa, dintre care 27 în data de 30 octombrie, iar 147 de pacienţi au fost internaţi, 43 au fost transferaţi în spitale din străinătate, iar 104 au rămas în 13 spitale din România.

Cele mai citite

Cresc salariile la unii bugetari. Alți bugetari amenință că fac grevă

Unele categorii de bugetari vor beneficia de salarii majorate, conform unei viitoare Ordonanțe de Urgență. Guvernul Ciolacu are, printre documentele de pe ordinea de zi...

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...

Planul de pace al Chinei

Din multe rațiuni, Planul de pace al Chinei (2023) este referință internațională astăzi, prin natura lucrurilor și prin el însuși. În primul rând, situația obiectivă...
Ultima oră
Pe aceeași temă