12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTraian Băsescu a grațiat o femeie cu șapte copii, care are o...

Traian Băsescu a grațiat o femeie cu șapte copii, care are o afecțiune psihică

Președintele Traian Băsescu a grațiat, miercuri,o femeie condamnată la trei ani de închisoare,pentru că a furat un telefon mobil dintr-o locuință, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Șeful statului a luat această decizie din motive umanitare, întrucât femeia are șapte copii minori și suferă de o afecțiune psihică.

Citește și: Președintele a grațiat o mamă cu cinci copii, închisă pentru furt calificat

”Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 1 octombrie a.c., decretul de grațiere a doamnei Crina Tănasă pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani  de închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de Art. 192 alin. (2) Cod penal, precum și a infracțiunii de furt calificat, prevăzută de Art. 208 – 209 lit. a) Cod penal, dispusă prin sentinţa penală nr. 456/21.05.2002 a Judecătoriei Strehaia (județul Mehedinți), pentru că a sustras un telefon mobil dintr-o locuință”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Citește și: Băsescu a grațiat o femeie condamnată pentru corupție în 1997

Cele mai citite

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...
Ultima oră
Pe aceeași temă