10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialAvertismentul Germaniei pentru Grecia

Avertismentul Germaniei pentru Grecia

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat că Grecia trebuie să ceară extinderea actualului program de asistenţă financiară, deoarece Eurogrupul nu va discuta acordarea de noi ajutoare în absenţa unei cereri formale din partea premierului Alexis Tsipras, informează Mediafax

"Întrebarea esenţială este dacă Grecia chiar îşi doreşte acest program (un nou program de asistenţă cu creditorii din zona euro – n.r.). Nici unul dintre colegii mei nu au înteles până acum dacă Grecia doreşte acest lucru. Se mai pune şi problema dacă Grecia însăşi ştie ce vrea", a declarat marţi Schaeuble în Bruxelles, citat de Bloomberg.

Citeşte şi: Grecia: Tsipras nu mai vrea asistenţă financiară de la UE

Potrivit lui Schaeuble, miniştrii Finanţelor din zona euro s-ar putea întâlni vineri pentru a relua negocierile cu Grecia pe tema datoriilor ţării, însă numai dacă autorităţile elene cer în mod oficial extinderea actualului acord de finanţare semnat cu UE, BCE şi FMI.

Guvernul de la Atena vrea să renegocieze cu creditorii săi termenii pachetului de ajutor financiar în valoare de 240 de miliarde de euro primit în 2010. În acest sens, premierul grec Alexis Tsipras a declarat că guvernul său caută un acord pe şase luni, care să ducă apoi la un "nou contract" cu zona euro.

Datoria Greciei se ridică în prezent la aproximativ 315 miliarde de euro şi reprezintă 175% din PIB.

Negocierile purtate luni de către ministrul grec de Finanţe Yanis Varoufakis şi omologii săi din zona euro s-au încheiat fără un rezultat concret, în condiţiile în care Grecia a refuzat propunerea de a cere extensia programului de finanţare externă înaintată de către Comisia Europeană.

Citeşte şi: Probleme pentru băncile din Grecia

Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup, a acordat timp Greciei până vineri pentru a cere o extinderea progarmului, în condiţiile în care pachetul de bailout expiră la finalul lunii februarie.

În lipsa unei înţelegeri, Grecia ar putea intra în incapacitate de plată până la finele lunii martie şi ar putea părăsi zona euro.

Costul de finanţare al Greciei a crescut marţi pentru a doua zi consecutiv, randamentul obligaţiunilor elene pe trei ani urcând cu 1,03 puncte de bază, la 18,61%. Acţiunile companiilor listate la bursa din Atena au coborât cu 2,5%, după un declin de 3,8% în şedinţa anterioară.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă