15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCoreea de Nord a lansat trei rachete cu o rază de acțiune...

Coreea de Nord a lansat trei rachete cu o rază de acțiune care poate lovi Coreea de Sud. Ce măsuri vor lua Statele Unite

Coreea de Nord a lansat, marţi dimineaţă, trei rachete balistice cu o rază de acțiune între 500 și 600 de kilometri, potrivit unui oficial sud-coreean, citat de Reuters, informează Agerpres.

Rachetele au fost lansate spre est dintr-o zonă aflată în nordul regiunii occidentale a Coreei de Nord între orele 05.45 (luni, 20.45 GMT) şi 06.40 (luni, 21.40 GMT) şi au avut o rază de acţiune care poate lovi Coreea de Sud, a precizat sursa.

Statele Unite au anunțat că vor prezenta Organizaţiei Naţiunilor Unite cazul referitor la noile teste de rachete nord-coreene, care au încălcat rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, relatează AFP. „Avem intenţia de a transmite îngrijorarea noastră în faţa Naţiunilor Unite, pentru a consolida hotărârea internaţională de a trage la răspundere Coreea de Nord pentru aceste provocări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Gary Ross, după testarea de către Phenian a trei rachete balistice. 

Rachetele au fost lansate dintr-un oraş aflat în partea de vest a Coreei de Nord şi s-au prăbuşit în largul coastelor sale estice, a declarat  un oficial militar sud-coreean,Jeon Ha Gyu, citat de Mediafax

Jeon a declarat că Seulul condamnă ferm aceste lansări, pe care le-a descris ca fiind un „protest armat” împotriva desfăşurării THAAD.

La Tokyo, ministrul Apărării, Gen Nakatani a declarat că lansarea celor trei rachete a fost „un act de provocare, care subminează securitatea regională şi internaţională. (…) În mod clar nu putem accepta acest lucru.”

În 9 iulie, Coreea de Nord a efectuat un test cu rachetă balistică, lansată de pe un submarin, în largul coastei sale estice. Deși lansarea a fost un succes, racheta a explodat ulterior în zbor, potrivit Ministerului sud-coreean al Apărării, informează AFP și Reuters.

Citește și: Un expert american avertizează: Amenințarea nord-coreeană devine tot mai semnificativă

Racheta balistică eșuată a fost lansată în largul oraşului litoral Sinpo, situat în provincia Hamgyong-ul Sudic, la ora locală 11.30 (05.30 ora României). „Racheta balistică a fost lansată din submarin în condiţii normale, însă zborul iniţial a fost un eşec. Armata noastră condamnă puternic asemenea acte provocatoare din partea Phenianului”, a anunțat Ministerul sud-coreean al Apărării

Lansarea eșuată intervenea la o zi după ce Washington şi Seulul au anunțat că vor desfășura un sistem de apărare antirachetă în Coreea de Sud.

Citește și: Institut american: Activitate intensă la un centru de teste nucleare subterane din Coreea de Nord

În 11 iulie, Phenianul a amenințat că va lua măsuri împotriva sistemului antirachetă. „Republica Populară Democrată Coreeană (numele oficial al Coreei de Nord) va iniţia o acţiune fizică pentru a prelua integral controlul THAAD din momentul în care poziţia sa în Coreea de Sud va fi confirmată”, a anunţat comandamentul artileriei forţelor armate nord-coreene într-un comunicat preluat de agenţia oficială de presă KCNA. 

Armata Coreei de Nord, care dispune în acest scop de „mijloace suficiente şi sofisticate de lovituri ofensive”, va lua „măsurile cele mai nemiloase şi mai puternice împotriva Statelor Unite, care doresc să declanşeze un război prin instalarea THAAD”, se mai preciza în comunicat.

În 12 iulie, experții de la Institutul americano-coreean al Universității Johns Hopkins avertizau că în statul nord-coreean au loc activități intense la un centru de teste nucleare subterane din nord-estul țării, după ce au analizat imaginile din satelit.

Citește și :Coreea de Nord lansează noi amenințări privind sistemul antirachetă care va fi amplasat în Coreea de Sud

„Nord-coreenii ar urma să încerce şi să reuşească un test cu rachetă reală în viitoarele 12 luni”, a estimat, în 14 iulie, Joseph Bermudez, expert recunoscut în problemele Coreei de Nord, care lucrează pentru institutul americano-coreean al Universităţii John Hopkins din Washington. 

Totodată, până în 2020, Coreea de Nord ar urma să dispună de un submarin lansator de rachete, capabil să transporte opt sau 12 rachete. Dacă Phenianul va reuși să lanseze rachete de pe un submarin şi nu de pe o instalaţie staţionară, americanii și aliații lor se vor vedea puși în fața unei provocări, a mai spus expertul.

„Ameninţarea aceasta este încă în stadiul său iniţial, dar are capacitatea de a deveni semnificativă cu timpul”, avertiza el.

Cele mai citite

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă