15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCoreea comunistă a organizat cel mai puternic test nuclear de până acum....

Coreea comunistă a organizat cel mai puternic test nuclear de până acum. Cutremurul generat de explozie s-a simțit până în Rusia. SUA vor instala un scut antirachetă în Coreea de Sud. NATO califică situația din Asia drept foarte îngrijorătoare

Coreea de Nord a făcut vineri cel de-al cincilea test nuclear, probabil cel mai puternic de până acum. Phenianul susţine că a testat o ogivă nucleară care poate fi montată pe rachete balistice strategice. Lumea întreagă a condamnat testul, care s-a soldat cu un cutremur de 5,3 grade resimţit şi în Rusia. Agenția Internațională pentru Energie Atomică i-a cerut, din nou, Coreei de Nord să respecte rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU, iar Barack Obama spună că Phenianul trebuie să suporte consecinţe grave.

UPDATE 17,55: În urma testului nuclear efectuat vineri de Coreea de Nord, şi a cutremurului de suprafaţă, generat de acesta, în apropierea instalaţiei nucelare a Phenianului, preşedintele Barack Obama şi cel sud-coreean, Park Geun-hye, au purtat o discuţie telefonică.

Imediat după aceea, oficiali de la Seul au anunțat că președintele Obama a reiterat asigurările de securitate pentru Coreea de Sud, care se vor materializa inclusiv prin instalarea pe teritoriul ei a unui scut antirachetă.

UPDATE 17,30: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat cu fermitate, vineri după-amiază, testul nuclear realizat de Coreea de Nord, pe care l-a caracterizat drept o evoluție ‘foarte îngrijorătoare’, relatează DPA și Reuters citate de Agerpres.

UPDATE 14.28:  Până în prezent, nu există niciun indiciu că testul nuclear efectuat de Coreea de Nord ar fi provocat o creștere a nivelului de radiații în Orientul Îndepărtat Rus, relatează agențiile de știri ruse, care o citează pe șefa agenției ruse pentru protecția consumatorilor Rospotrebnadzor, informează Reuters, citat de HotNews.ro.

14.15: Secretarul de stat american, John Kerry, și omologul său rus, Serghei Lavrov, au anunțat, vineri, că vor sesiza Națiunie Unite cu privire la testul nuclear efectuat de Coreea de Nord, potrivit AFP.

John Kerry a precizat, într-o întâlnire cu presa, înaintea începerii negocierilor asupra Siriei că a avut o „conversație serioasă” cu Japonia și Coreea de Sud, pe acest subiect.

„Suntem foarte preocupați, rezoluțiile Consiliului de Securitate trebuie aplicate riguros și noi trebuie să trimitem acest mesaj foarte puternic”,a declarat Lavrov.

„În mod evident, Japonia și Coreea de Sud, în special, sunt profund preocupate din cauza apropierii lor” geografice de Coreea de Nord, a spus Kerry. „Dar cred că este corect să spun că la fel ca Rusia, China și SUA, toată lumea are aceleași preocupări cu privire la acest subiect. Noi încercăm să stabilim precis ceea ce s-a petrecut și vom discuta neapărat în cadrul Națiunilor Unite, este sigur”, a mai spus Kerry.

9:58. Agenția Internațională pentru Energie Atomică a declarat că testul nuclear efectuat vineri de Coreea de Nord este un act “profund tulburător şi regretabil”, reprezintă o violare clară a mai multor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU şi este în total dezacord cu solicitările comunităţii internaţionale, relatează BBC.

Citeşte şi AIEA: Testul nuclear al Phenianului este o violare gravă a rezoluţiilor ONU

Ruşii care locuiesc în estul extrem au simţit un uşor cutremur când Phenianul a făcut noul test nuclear, spune televiziunea rusă ROSSIYA1, citată de BBC. Serviciul local de meteorologie a declarat pentru agenţia rusă Interfax că deocamdată în zonă nivelul de radiaţii este normal.

Casa Albă a anunţat că preşedintele Barack Obama discută cu Japonia şi Coreea de Sud, după ce Phenianul a anunţat că a efectuat cu succes al cincilea test nuclear,  transmite BBC.

Citeşte şi Lumea condamnă noul test nuclear făcut de Phenian. SUA vorbeşte despre “consecinţe grave”

Japonia a trimis avioane care să colecteze mostre de air pentru a testa posibilele efecte radioactive care s-ar putea produce după testul nuclear. Potrivit BBC, două avioane au decolat de la baza aeriană Hyakuri, de la nord-est de Tokio.

UPDATE 8:05. Coreea de Nord a recunoscut că a făcut al cincilea test nuclear şi susţine că a fost un succes, transmite BBC.

Citeşte şi Partidul dictatorului Kim Jong-un se mândreşte cu noul test nuclear

Până acum Coreea de Sud spunea că era convinsă că a fost cel mai puternic test nuclear din istoria Coreei de Nord, iar specialiştii susţineau că seismul a fost generat de o explozie.

Citeşte şi Coreea de Nord a făcut cel mai puternic test nuclear din istoria sa, susţine Seulul

———————–

Un cutremur de magnitudine 5,3 s-a produs vineri, 9 septembrie, în Coreea de Nord, la ora locală 8:30, şi seamănă cu un test nuclear, a anunţat agenţia sud-coreeană de meteorologie, citată de Le Monde. Centrul chinez de seismologie a precizat că seismul a fost provocat, fără îndoială, de o explozie. 

O sursă din cadrul guvernului sud-coreean a precizat pentru agenţia Yonhap că este “foarte probabil” că Phenianul să fi făcut al cincilea test nuclear. Afirmaţia a fost făcută după ce Institutul American de Geologie a detectat seismul în apropierea sitului nord-coreean de teste nucleare de la Punggye-ri, precizând că nu poate stabili dacă a fost o explozie nucleară.

“Posibilă explozie, situată în locul în care Coreea de Nord a declanșat în trecut explozii nucleare”, a informat Institutul American de Geologie, subliniind că explozia a avut loc la suprafață, și nu la adâncime. “Dacă într-adevăr a fost o explozie, nu putem stabili despre ce fel de explozie este vorba, nucleară sau de altă natură”, a mai informat institutul american, citat de France Presse.

Citeşte şi Coreea de Nord plănuiește noi teste nucleare

Sursa guvernamentală de la Seul a adăugat, sub protecţia anonimatului, că “este foarte probabil să fie vorba despre un test nuclear, ținând cont de localizare și de magnitudinea cutremurului”. 

Armata sud-coreeană, a indicat că analizează natura seismului.

Un analist american de la Middlebury Institute of International Studies a declarat pentru Reuters că a fost un test nuclear, al cincilea începând din ianuarie, cu o putere de 20 până la 30 de kilotone.

Coreea de Nord a făcut primul test nuclear în 2006, când a fost detectat un cutremur cu magnitudinea 4,3. Au urmat altre trei încercări, în 2009, 2013 şi ianuarie 2016, toate provocând mişcări seismice.

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă