19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialDonald Trump, mesaj rasist la adresa lui Obama

Donald Trump, mesaj rasist la adresa lui Obama

Miliardarul american Donald Trump a transmis un mesaj catalogat drept rasist despre preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, pe fondul protestelor din Baltimore, izbucnite ca reacţie la moartea unui tânăr afro-american, potrivit Mediafax

“Măreţul nostru preşedinte african american nu a avut un impact chiar pozitiv asupra infractorilor care distrug cu atât de multă plăcere şi libertate oraşul Baltimore!”, a transmis Donald Trump prin Twitter.

Citește și: Proteste violente în SUA după moartea unui afroamerican reținut de poliție

Barack Obama a făcut glume la adresa lui Donald Trump în timpul ediţiei din acest an a Dineului Corespondenţilor de la Casa Albă. În discurs, șeful statului american a făcut o referire comică la adresa disputelor sale principiale din 2011 cu miliardarul Donald Trump, remarcând prezenţa acestuia la evenimentul de sâmbătă. “Şi Donald Trump este aici. Încă este aici”, a spus în glumă preşedintele american.

Autorităţile au decretat starea de urgenţă şi au reţinut 240 de persoane în timpul protestelor din Baltimore, izbucnite pe fondul furiei generate de moartea unui afro-american care ar fi suferit un traumatism provocat de poliţie.

Barack Obama a condamnat violenţele din Baltimore: “Aici nu este vorba de proteste, ci de furturi şi distrugere”.

Citește și: VIDEO: Obama glumește pe seama lui Hillary Clinton şi Donald Trump

Un bărbat de culoare din Baltimore a decedat duminică, la o săptămână după ce fusese reţinut de poliţie, avocatul familiei afirmând că decesul a survenit din cauza unui traumatism suferit la coloana vertebrală în timp ce se afla în custodia forţelor de ordine.

Freddie Gray, în vârstă de 27 de ani, fusese reţinut din motive nedezvăluite, pe 12 aprilie, după ce a fugit de poliţie. Nu este clar când a fost rănit acesta, dar decesul lui a fost confirmat duminică de Centrul Medical al Universităţii din Maryland.

Cele mai citite

Grupul de turism rtk se lansează în România

rtk romania, subsidiara locală a rtk international (cu o rețea de peste 3.000 de agenții de turism afiliate în străinătate), anunță oficial deschiderea activității...

Direcția Tehnică a TAROM, ruptă de compania de stat. Ce înseamnă pentru transportatorul aerian

Astăzi s-a aprobat și semnat în Consiliul de Administrație ca Direcția Tehnică din cadrul TAROM să devină entitate juridică independentă, a precizat, pentru ROMÂNIA...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă