20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE: Germania se alătură coaliţiei de luptă împotriva grupării SI în Siria

UPDATE: Germania se alătură coaliţiei de luptă împotriva grupării SI în Siria

Camera inferioară a Parlamentului Germaniei, Bundestag, a decis, vineri, să trimită avioane de recunoaștere și alte echipamente militare grele, precum 1.200 de militari, care să contribuie la operațiunile internaționale împotriva SI în Siria și Irakrelatează Agerpres.

Din numărul total de deputați care au votat — 598—, 445 au votat pentru, 146 împotrivă și 7 s-au abținut.

Astfel, cancelarul Angela Merkel s-a asigurat vineri de un sprijin copleșitor al parlamentului pentru planul său privind desfășurarea unei misiuni militare în Siria, ale cărei costuri sunt estimate la circa 134 milioane de euro (142 milioane de dolari) împotriva Daesh, comentează DPA.

Citeşte şi: Aviaţia britanică a efectuat primele atacuri împotriva Statului Islamic în Siria

Coaliția conservatoare, condusă de Merkel, care îi include și pe social-democrații (de stânga), controlează aproximativ 80% din voturile din Bundestag.

Proiectul de angajament militar prevede desfășurarea a maximum 1.200 de soldați, cea mai mare misiune a Bundeswehr în străinătate. Berlinul prevede, în special, participarea cu șase avioane Tornado în misiunile de recunoaștere în Siria și angajarea unei fregate alături de portavionul francez Charles-de-Gaulle.

Armata germană nu va proceda la niciun bombardament, spre deosebire de Franța sau SUA și, de joi, de Marea Britanie, care a efectuat primele lovituri în Siria la o oră după autorizarea primită din partea parlamentului de la Londra. 

Fregata navală Sachsen va colabora cu portavionul france Charles de Gaulle, în estul Mediteranei.

Citeşte şi:  Marea Britanie va începe bombardamentele aeriene în Siria

Votul Parlamentului vine după ce Franţa a solicitat sprijinul Germaniei, ca urmare a atacurilor de la jumătatea lunii noiembrie, din Paris. Totodată, oficialii germani consideră că Germania este o ţintă a grupării Stat Islamic. Cu toate acestea. operaţiunile occidentale nu sunt coordonate cu Rusia, angajată și ea împotriva Daesh, dar care este acuzată că nu vizează doar pozițiile islamiștilor, ci și pe cele ale rebelilor sirieni nejihadiști pentru a salva regimul președintelui sirian Bashar al-Assad, aliatul său.

Ministrul Apărării din Germania, Ursula von der Leyen, a declarat, la începutul săptămânii, că, în urmă cu doi ani, nu îşi imagina că situaşţia va deveni atât de complicată. Această operaţiune militară reprezintă ce mai complexă operaţiune a Germaniei, în străinătate.

Avioane britanice de război au efectuat, joi, primele atacuri aeriene împotriva unor ţinte ale grupării Stat Islamic, din Siria, după ce Parlamentul britanic a aprobat operaţiunea militară.

Cele mai citite

Au început amenajările la West Side Flower Fest! În topul atracțiilor: 21 de grădini tematice și decoruri supradimensionate din 12.000 de ghivece de flori

O săptămână ne mai desparte de West Side Flower Fest, cel mai mare festival al florilor din România. Parcul Drumul Taberei se va transforma...

Zelenski face reproșuri partenerilor internaționali după atacul rusesc asupra Harkovului care a ucis șase persoane

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat joi un dublu atac rusesc cu 15 rachete asupra localităţii Liubotin şi a oraşului Harkov, în urma căruia,...

Sorin Grindeanu a dat avizul proiectului Drumului Expres Focșani – Brăila

Ministerul Transporturilor a aprobat joi, 23 mai 2024, indicatorii tehnico-economici pentru Drumul Expres Focșani-Brăila, o investiție estimată la aproximativ un miliard de Euro, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă