Exigenţele puterilor mondiale nu sunt acceptate în totalitate de Teheran, lăsând să plutească îndoiala privind sinceritatea promisiunilor făcute de a-şi reduce în mod real capacităţile nucleare suspectate că ar permite fabricarea unei bombe atomice.
În spatele eforturilor pentru încheierea unui acord nuclear cu Iranul în acest weekend se află o preocupare ce nu a fost dezvăluită public, scrie New York Times – posibilitatea unui viitor program clandestin iranian în vederea dezvoltării unei bombe atomice într-un site secret. Suspiciune rezultată după o lungă istorie de neîncredere, dar rar menţionată de negociatori la Viena. Cele mai importante puncte în dezacord sunt capacitatea pe care Iranul o poate menţine pentru fabricarea combustibilului nuclear şi rapiditatea suspendării sancţiunilor economice.
Citește și: Iran: Ali Khamenei nu vrea presiuni occidentale
Eforturile s-au concentrat asupra destinului celor trei mari instalaţii nucleare „declarate“ ale Iranului şi asupra prelungirii timpului „de evaziune“ pentru Iran de a produce suficient combustibil pentru o singură bombă. Nerecunoaşterea de către Teheran a unor situri nucleare reprezintă temerea unei probleme denumită „Sneakout“, care descrie riscurile producerii unei bombe într-o instalaţie nedetectată în munţii iranieni, cu carburant şi componente obţinute de la unul din rarii parteneri comerciali ce fac afaceri cu Teheranul, cum este Coreea de Nord. Obiectivul evocat la Viena este prevederea de a se permite inspectorilor internaţionali să urmărească precursorii şi piesele care alimentează complexul producerii uraniului în Iran. Surse ale serviciilor secrete occidentale estimează că departe de ochii inspectorilor AIEA, Iranul poate continua activitatea la scară mică şi avertizează că „Iranul poate folosi instalaţii secrete, în loc de situri nucleare declarate, pentru producerea uraniului îmbogăţit pentru obţinerea unei arme atomice“. Dar iranienii, în special linia dură de la Teheran, sunt departe de a accepta aceste inspecţii chiar dacă se va ajunge la un acord.
Escamotări din trecut
La finele anului 2008 şi începutul lui 2009, preşedintele Obama şi colaboratorii săi au obţinut dovezi că în apropierea oraşului sfânt Qom, Iranul a construit o instalaţie de centrifugare ascunsă în munţi, atât de adânc încât putea rezista oricărui atac, inclusiv celei mai mari bombe anti-bunker americană. Obama a dezvăluit existenţa acestei instalaţii, numită Fordo. Serviciile secrete israeliene şi europene au căutat indicii privind alt site clandestin, dar până în prezent nu au găsit nici o dovadă a unei alte uzine nedeclarată. „Este un joc fără sfârşit de-a v-aţi ascunselea“, declara recent şeful unui serviciu secret european.
Acordul interimar semnat la Geneva în noiembrie 2013 prevede îngheţarea unei părţi a activităţilor nucleare ale Iranului contra unei ridicări parţiale a sancţiunilor internaţionale, tocmai pentru a oferi un cadru favorabil negocierilor. Încheiat pentru şase luni şi aplicat din ianuarie 2014, acordul a fost prelungit cu patru luni în iulie pentru a permite Iranului şi grupului „5 plus 1“ (SUA, Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania) să ajungă la un acord global la 24 noiembrie. Însă după cinci zile de negocieri intense la Viena, părţile au recunoscut persistenţa unor „importante divergenţe“ şi, în final, au decis prelungirea termenului cu şapte luni pentru a permite continuarea discuţiilor.
Până în prezent, Iranul nu a permis oamenilor de ştiinţă implicaţi în programul nuclear să fie interogaţi, motivând că dezvăluirea identităţii lor şi a siturilor ar fi „o invitaţie pentru decesul lor“. De un interes special se bucură omul suspectat de Occident că ar conduce un număr de proiecte militare care ar putea într-o zi să ofere Iranului capacitatea de a fabrica arme atomice – Mohsen Fakhrizadeh, un fost profesor universitar care a condus institute guvernamentale dubioase despre care responsabili americani spun că ar fi organizaţii de acoperire a programului militar de producere a armelor. Iranul neagă că ar fi fost vreodată angajat în activităţi de armament, precizând că dovezile citate de SUA şi folosite ca o sursă de întrebări detaliate ale AIEA sunt fabricate. Este dificil de ştiut dacă responsabilii americani vor presa Iranul să dezvăluie public dimensiunile militare ale programului său.
