20 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialIranul, bănuit că a atacat bănci americane

Iranul, bănuit că a atacat bănci americane

Organizaţia jihadistă a fost lovită „în cap“ prin moartea lui Abdelrahmane Al-Qadouli, după un raid american în Siria, în condițiile în care armata siriană a anunțat că recuperează oraşul Palmira.

Peste 40 de bănci americane au fost atacate de piraţi cibernetici (între 2011 şi 2013), pagubele fiind de „zeci de milioane dolari“, potrivit ministrului Justiţiei, care a anunţat inculparea a șapte iranieni în dosar. Inculpații sunt specialişti în securitate informatică și au legături cu Gardienii Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran. Potrivit documentului de inculpare, aceștia au lansat atacuri informatice împotriva unor bănci şi instituţii financiare din SUA, printre care Bank of America, ING Bank, Nasdaq sau New York Stock Exchange. A fost „o campanie coordonată şi la scară mare (…) vizând discreditarea afacerilor acestor organizaţii“. Informaticienii au scos din funcţiune şi au încercat să scoată din uz serverele ţintelor atacate, pentru a le împiedica să efectueze tranzacţiile online cu clienţii lor.

Citește și: Hackerii iranieni au atacat ani de zile zeci de bănci americane

Unul dintre piraţii informatici este acuzat că a penetrat de mai multe ori și sistemul unui mic baraj din Rye Brook, situat la 30 de km nord de New York. Acesta a avut acces la nivelul apei sau la temperatura ei și mai ales la o comandă ce permite modificarea fluxului barajului, dar dispozitivul era în revizie şi nu a putut fi manipulat. Dacă justiţia americană nu a acuzat direct Iranul ca fiind comanditarul acestor atacuri, s-a subliniat că întreprinderile pentru care lucrau cei șapte inculpaţi, ITSec şi Mersad, au „efectuat misiuni în contul guvernului iranian“.

Totuși, SUA nu i-a prins pe cei șapte și este puţin probabil să o facă, acțiunea fiind mai mult acţiune simbolică, pentru descurajarea altor piraţi informatici. „Mesajul acestei afaceri este că îi vom vâna în lumea întreagă şi îi vom face să plătească. Vrem ca ei să privească peste umăr de fiecare dată când călătoresc sau când se instalează în faţa computerului“, a declarat directorul FBI, James Comey.

Avertisment

Ameninţarea atacurilor cibernetice de amploare asupra infrastructurii naţionale este luată în serios de SUA. Îngrijorarea a crescut în decembrie, când un atac vizând o centrală electrică ucraineană a privat de electricitate peste 200.000 de locuinţe. Şeful National Security Agency (NSA), Michael Rogers, a insis­tat din nou la începutul lunii că problema nu este de a şti „dacă“ va surveni un atac, ci „când“ va veni.

Nu este prima oară când SUA vizează resortisanţi străini în cazuri de atacuri cibernetice. În mai 2014, justiţia americană a inculpat cinci militari chinezi, acuzaţi că s-au infiltrat în reţelele informatice a întreprinderilor americane pentru a fura secrete economice. În mai 2014, FBI a acuzat Coreea de Nord că este responsabilă de atacul ­cibernetic împotriva Sony Pictures, ameninţând cu difuzarea a mii de documente confidenţiale.

 

Cele mai citite

Modificări la recunoașterea cursurilor din străinătate

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin privind modul de echivalare a cursurilor efectuate în străinătate și lista persoanelor care...

Panică la sediul Comitetului Național Republican din Washington: un pachet suspect care conținea două fiole de sânge a fost livrat în clădire

Sediul Comitetului Național Republican din Washington a fost evacuat pentru scurt timp miercuri după ce un pachet suspect care conținea două fiole de sânge...

Interviul lui Volodimir Zelenski – bombă cu ceas pentru Occident

Se apropie Summitul aniversar al NATO de la Washington, din 9 -11 iulie 2024. Se împlinesc 75 de ani de la înființarea Alianței militare. Liderul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă