18.9 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialR. Moldova SUSPENDĂ relaţiile cu ataşatul militar al Rusiei la Chişinău. Care...

R. Moldova SUSPENDĂ relaţiile cu ataşatul militar al Rusiei la Chişinău. Care este motivul

Relațiile diplomatice ale Republicii Moldova cu atașatul militar al Rusiei la Chișinău au fost suspendate, după ce acesta a participat la o paradă militară prin care Tiraspolul a marcat 25 de ani de “independenţă”, a anunţat marţi ministrul moldovean al Apărării Anatol Salaru, citat de Mediafax

“Ataşatul militar de la Ambasada rusă a primit o notă verbală de la Ministerul de Externe, dar şi toate celelalte ambasade au primit această notă”, a declarat ministrul în emisiunea “Tema Săptămânii”, pe postul Canal2. 

Citește și: Maratonul anticorupție de la Chișinău

Prin această notă, diplomaţia moldoveană le sugera misiunilor diplomatice să nu participe la parada militară de la Tiraspol, a declarat ministrul.

“Participarea lor va însemna un act neprietensc faţă de ţara noastră”, a spus Salaru că avertiza nota.

Ministrul a anunţat că l-a informat pe preşedintele Nicolae Timofti în legătură cu “sfidarea Republicii Moldova” şi a adăugat că aşteaptă ca ataşatul militar al Ambasadei Rusiei să-şi ceară scuze în mod public sau să fie rechemat.

Potrivit portalului rus Sputnik, ministrul a declarat pentru postul naţional moldovean de radio că Chişinăul consideră gestul ataşatului un “pas neprietensc” din partea Rusiei, motiv pentru care Republica Moldova a decis să suspende toare relaţiile militare cu Rusia.

Anterior, un reprezentant al Ambasadei Rusiei a fost convocat la Ministerul moldovean de Externe pentru a explica acţiunile ataşatului, scrie portalul citând agenţia de ştiri Regnum.

“Suntem îngrijoraţi de această situaţie şi am subliniat natura inacceptabilă a unui asemenea gest”, a declarat pentru Regnum ministrul moldovean de Externe Natalia Gherman.

Tiraspolul a organizat miercurea trecută o paradă militară prin care a marcat 25 de ani de la “independenţa” Transnistriei. Peste 2.000 de militari şi 123 de vehicule militare au luat parte la paradă, precizează portalul rus.

Transnistria, care şi-a proclamat independenţa faţă de Chişinău în urma războiului din perioada 1990-1992, pe fondul unor temeri potrivit cărora Republica Moldova plănuia să se reunească cu România, nu este recunoscută de către comunitatea internaţională şi nici de Moscova. Însă, pe teritoriul regiunii moldovene separatiste se află aproximativ 1.500 de membri ai trupelor ruse de menţinere a păcii, precum şi trupe care păzesc armamentul din perioada sovietică staţionat în regiune.

Cele mai citite

Azerbaidjanul ar putea împrumuta 5 miliarde dolari pentru proiecte majore de infrastructură, afirmă ministrul de finanțe

Azerbaidjanul vrea să împrumute 5 miliarde de dolari de la instituțiile internaționale de credit în următorii ani pentru proiecte mari de infrastructură, a declarat...

Ciolacu: Cu salariul minim e o decizie luată pe data de 15 decembrie în coaliţie, de noi toţi

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, că toate deciziile referitoare la salariul minim au fost luate în coaliţia de guvernare, iar cheltuielile bugetare nu...

Se pregătește campania pentru alegerile prezidențiale din România. Ciolacu îl ironizează pe Ciucă pe motiv că scrie cărți

Bunele relații dintre Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, în calitate de șefi ai celor două partide aliate la guvernare, PNL și PSD, se apropie...
Ultima oră
Pe aceeași temă