12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialSpania CERE criterii ”juste” de distribuire a refugiaților la nivelul UE

Spania CERE criterii ”juste” de distribuire a refugiaților la nivelul UE

Ministrul de externe spaniol, Jose Manuel Garcia Margallo, a cerut criterii ”juste” de repartizare a refugiaților între statele Uniunii Europene, întrucât cele de acum nu țin suficient cont de rata șomajului și de măsurile de politică în materie de imigrație ale țărilor membre, informează Agerpres.

”Spania este de la început pregătită să primească atâtea persoane câte poate (…) Însă trebuie ca aceste criterii de distribuire a refugiaților să fie juste”, a declarat el pentru cotidianul german Die Welt. 

Citește și: Regiunea germană Bavaria, asediată de imigranți

Luni, șeful guvernul spaniol, Mariano Rajoy, a declarat la Berlin că țara sa, unde trăiesc 46,5 milioane de persoane, este dispusă să primească 2.739 din 40.000 de solicitanți de azil aflați în Italia și Grecia, premierul afirmând și că această cifră poate fi discutată, în anumite condiții. 

În declarațiile citate joi de Die Welt, Garcia Margallo a regretat faptul că, dintre criteriile stabilite de Comisia Europeană pentru repartizarea refugiaților (PIB, numărul populației, rata șomajului și numărul de cereri de azil deja înregistrate), ‘primele două au o pondere mai mare’ decât celelalte. 

”Când rata șomajului este așa de ridicată cum este în Spania, de 22%, nu le pot propune oamenilor șanse bune de integrare”, a afirmat el.

Citește și: Tunelul Canalului Mânecii, BLOCAT de imigranţi

Mai mult, oficialul spaniol a ținut să amintească că Spania ”a investit deja mulți bani în anii din urmă și cooperează cu țări de origine precum Mauritania, Senegal sau Maroc pentru a controla imigrația”.

”În prezent, nimeni nu poate integra toți refugiații și imigranții care vor să vină în Uniunea Europeană. De aceea, (Mariano) Rajoy cere un cadru politic global pentru cele două probleme — imigrația și azilul”, a subliniat șeful diplomației de la Madrid. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă