16.8 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Alegeri Marea Britanie: Șeful Partidului Laburist, Ed Miliband, a DEMISIONAT

UPDATE. Alegeri Marea Britanie: Șeful Partidului Laburist, Ed Miliband, a DEMISIONAT

UPDATE: Liderul laburist, Ed Miliband, şi-a anunţat demisia, vineri, de la conducerea partidului în urma înfrângerii suferite la alegerile parlamentare de joi, potrivit Mediafax

Miliband a făcut acest anunţ la scurt timp după prânz, în faţa susţinătorilor săi. “Acesta nu este discursul pe care voiam să îl susţin astăzi pentru că eu credeam că Marea Britanie are nevoie de un Guvern laburist”, a declarat el.

“Încă mai cred acest lucru dar publicul a votat altfel noaptea trecută. Îmi depun demisia, care va intra în vigoare după comemorările de Ziua Victoriei din această după-amiază. Vreau să fac acest lucru imediat pentru că partidul are nevoie de o dezbatere deschisă în legătură cu calea ce trebuie urmată fără constrângeri“, a adăugat el.

Proiecţiile realizate de Sky News sugerează că Partidul Conservator va avea o majoritate de şase mandate după o “noapte uimitoare”.

Miliband a declarat că l-a sunat pe David Cameron anterior pentru a-l felicita pentru victorie şi a adăugat cî își ”asumă responsabilitatea totală şi absolută pentru acest rezultat”.

————

Liderul Partidului Laburist Ed Miliband ar urma să demisioneze din această funcţie în urma rezultatelor “dezamăgitoare” obţinute de formaţiune în alegerile generale de joi, scrie presa britanică citând surse, potrivit Mediafax

Laburiştii au pierdut numeroase mandate în favoarea SNP, iar potrivit proiecţiilor BBC conservatorii se îndreaptă către obţinerea unei majorităţi în Camera Comunelor (Camera inferioară a Parlamentului britanic).

Potrivit corespondentului politic al BBC, care citează două surse, Miliband urmează să-şi anunţe demisia.

Citește și: UPDATE. Alegeri Marea Britanie. Exit Poll: Conservatorii, pe primul loc. Primele declarații ale premierului englez 

Corespondentul politic al ziarului The Guardian citează, de asemenea, confirmări în acest sens.

Însă Biroul lui Miliband, citat de BBC, a declarat că este o “speculaţie” să se spună că acesta va demisiona.

Fostul ministru laburist Jack Straw, întrebat de postul Sky News dacă liderul laburist ar trebui să demisioneze, a răspuns că “Miliband este cel care îşi va hotărî viitorul politic”.

Ed Miliband, reales în circumscripţia în care a candidat, a recunoscut vineri că noaptea de joi spre vineri, după alegeri, a fost “foarte dezamăgitoare” pentru laburişti.

“Rezultatele sosesc în continuare, dar a fost clar o noapte foarte dezamăgitoare şi dificilă” pentru Partidul Laburist, a declarat Miliband, ales şef al partidului în 2010.

 

 

Cele mai citite

Eugen Tomac dezvăluie abuzul făcut de Austria în privința aderării României la Schengen

Marți, pe 28 mai, europarlamentarul Eugen Tomac a scris pe rețelele de socializare că a primit o scrisoare în care Austria este atacată pe...

Gov-Smart:Prima platformă din lume care oferă administrație publică ca serviciu, digitalizează instituțiile publice din România

Gov-Smart anunță lansarea unei soluții inovatoare care promite să transforme administrația publică din România prin digitalizare completă și automatizare avansată. Prin implementarea modulelor interconectate specifice...

Autoritățile grecești au confiscat peste 109 kilograme de cocaină ascunse într-un container cu calamari

Autoritățile grecești au confiscat peste 109 kilograme de cocaină ascunse într-un container cu calmari congelați la bordul unei nave inspectate în portul Pireu, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă