10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialSute de militari turci, mobilizați la frontiera cu Siria

Sute de militari turci, mobilizați la frontiera cu Siria

300 de militari turci au fost mobilizați, joi seara, la frontiera cu Siria. Ei se vor alătura Operațiunii Scut la Eufrat, potrivit unor surse citate de agenția Anadolu, informează Mediafax.

Efectivele provin de la unităţi speciale ale Brigăzii a 11-a, din provincia turcă Denizli. Militarii au fost transportaţi cu elicoptere la frontiera Turciei cu Siria şi ar urma să pătrundă pe teritoriul sirian în următoarele ore.

Turcia susţine insurgenţii care luptă împotriva Administraţiei Bashar al-Assad şi a trimis deja trupe în oraşele siriene Jarablus şi Al-Bab, pentru ajutarea rebelilor, combaterea miliţiilor kurde şi a organizaţiei teroriste Stat Islamic.

Săptămâna trecută, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că operaţiunea militară turcă în Siria are rolul combaterii terorismului, în contextul în care Rusia a cerut explicaţii după ce liderul de la Ankara ameninţase cu înlăturarea regimului Bashar al-Assad.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 270.000 de morţi.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă