14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialUngaria acuză UE de IMPARȚIALITATE în privința imigranților

Ungaria acuză UE de IMPARȚIALITATE în privința imigranților

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat, joi, că Ungaria consideră ”inacceptabil și de neînțeles” faptul că atenția Europei se concentrează pe imigranții ilegali din Mediterana, în timp imigranții din estul Europei nu primesc aceeași atenție, informează Agerpres.

Șeful diplomației ungare a apreciat că, dintre toate statele UE, Ungaria primește cel mai mare număr de imigranți clandestini. În acest context, el a precizat că țara sa se așteaptă la solidaritate și ajutor din partea blocului comunitar la acest capitol.

Citește și: Orban sfidează regulile UE: Ungaria NU mai primește imigranți extracomunitari. Reacția Uniunii

Ungaria a atras de mai multe ori atenția asupra numărului mare al imigranților ilegali ce folosesc rutele din zona Balcanilor Occidentali, dar UE nu a luat măsuri, astfel că acum blocul comunitar trebuie să ia situația în serios — a indicat Szijjarto.

Ungaria a notificat joi oficial Comisia Europeană că, începând din 23 iunie, nu mai primește ”solicitanți de protecție internațională”. Legat de acest aspect, ministrul ungar de externe a precizat în aceeași declarație că, prin această hotărâre, Ungaria nu a suspendat aplicarea reglementărilor europene și internaționale privind imigrația, ci a luat doar o măsură impusă de problemele serioase tehnice și de capacitate generate de sosirea pe teritoriul ei a încă 61.000 de refugiați de la începutul anului. Din acest motiv, Ungaria le-a cerut partenerilor europeni să aibă răbdare, întrucât odată ce aceste dificultăți vor fi depășite, guvernul de la Budapesta va putea să aplice din nou regulamentul de la Dublin, a explicat el.

Problema imigranților ilegali a provocat și o dispută între Ungaria și alte 11 state membre ale UE, acestea din urmă dorind să retrimită în Ungaria circa 16.000 de imigranți ilegali. Poziția guvernului de la Budapesta este că acești imigranți trebuie retrimiși în prima țara din UE unde ei au intrat, respectiv Grecia, a mai declarat Peter Szijjarto.

Această poziție a fost menționată și în scrisoarea pe tema refugiaților trimisă de premierul ungar, Viktor Orban, Comisiei Europene și Parlamentului European. La rândul său, șeful de cabinet al lui Orban, Janos Lazar, a avertizat că dacă acești 16.000 de refugiați vor fi retrimiși pe teritoriul ungar, în a doua jumătate a anului ei ar putea fi urmați de alți 200.000.

Cele mai citite

Mesajul lui Putin către români

Părintele Ciprian Mega din Oradea s-a bucurat de un tur de forță la Moscova, grație ultimei sale producții cinematografice “21 de rubini.” Marele om...

Jucătorul străin cu al doilea cel mai mare număr de prezențe în tricoul FC Barcelona

Marc-André ter Stegen continuă să stabilească noi repere la FC Barcelona. În urma apariției sale în meciul cu Valencia, portarul se află pe locul...

Unul dintre liderii grupării Hells Angels din România a fost prins în Spania

O anchetă germano-spaniolă, sprijinită de Europol, a vizat o rețea infracțională implicată în traficul de droguri și de arme de foc. Liderul rețelei coordona...
Ultima oră
Pe aceeași temă