17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăAldineCE a fost sesizată în legătură cu salariul minim din Germania. Care...

CE a fost sesizată în legătură cu salariul minim din Germania. Care este poziţia României

Mai multe țări ale Uniunii Europene, printre care și România, au sesizat Comisia Europeană după ce Germania a decis că noua lege privind instituirea unui salariu minim să se aplică și transportatorilor străini pe perioada tranzitării teritoriului Germaniei. Guvernul de la Berlin a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2015, să fie instituit un salariu minim, de 8,50 de euro pe oră, scrie site-ul polonez thenews.pl, preluat de Mediafax.

În urma acestei decizii, din cauza diferențelor mari în ceea ce privește salariul minim aplicat de statele UE, Polonia, România, Ungaria, Estonia, Letonia, Lituania și Marea Britanie au sesizat Comisia Europeană. Premierul polonez, Ewa Kopacz, a discutat la telefon cu cancelarul german, Angela Merkel, pe această temă.

Publicația poloneză mai notează că firmele străine care nu plătesc acest salariu minim șoferilor pe perioada tranzitării teritoriului Germaniei riscă o amendă de 30.000 de euro. De partea cealaltă, Executivul german consideră că aplicarea legii salariului minim inclusiv pentru șoferii care tranzitează Germania este permisă de legile UE. . În Polonia, salariul minim brut este de 1,750 de zloți (400 de euro), în timp ce în România salariul minim este, de la 1 iulie 2014, de 5,357 lei pe oră.

Comisia Europeană a cerut explicații din partea Guvernului de la Berlin, apreciind că decizia autorităților germane ar putea încălca legislația europeană. Berlinul are la dispoziție 30 de zile pentru a da un răspuns. 

Cele mai citite

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...

Procurorul Daniel Horodniceanu a câștigat procesul cu Poliția Română, deși circula cu 170 km/h

Judecătorii au decis să îi dea câștig de cauză lui Daniel Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), chiar dacă a fost prins...
Ultima oră
Pe aceeași temă