14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăAldineInfringement al CE împotriva României privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale

Infringement al CE împotriva României privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale

Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva României pe tema securității aprovizionării cu gaze naturale, precizând că Bucureştiul nu a notificat adoptarea unui plan de acțiune preventivă și a unui plan de urgență în această privinţă, potrivit unui comunicat al Comisiei.

"Comisia a solicitat în mod oficial României să asigure respectarea deplină a normelor UE în materie de securitate a aprovizionării cu gaze naturale. Regulamentul (UE) nr. 994/2010 privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale are drept obiectiv garantarea faptului că statele membre sunt bine pregătite pentru a face față unor eventuale întreruperi ale aprovizionării. În acest scop, statele membre ar trebui să permită fluxul bidirecțional de gaze naturale la nivel transfrontalier și să pregătească în prealabil planuri de acțiune preventivă și planuri de urgență", precizează CE, potrivit Mediafax.

Totodată, Comisia afirmă că nu a fost informată cu privire la deciziile sale referitoare la fluxurile bidirecționale de gaze naturale.

Autoritățile competente din statele membre trebuiau să adopte planurile de acțiune preventivă și planurile de urgență deja până la data de 3 decembrie 2012. Deciziile privind fluxurile bidirecționale de gaze naturale trebuiau să fie adoptate până la 3 septembrie 2012.

CE avertizează că România are la dispoziție două luni pentru a se conforma obligațiilor sale, în caz contrar, Comisia poate decide să înainteze cauza Curții de Justiție.

"Este o cauză mai veche în care Comisia a decis să ne trimită avizul motivat. După ce luăm cunoştinţă de conţinutul acestuia, vom fi în măsură să vedem ce măsuri va trebui să mai luăm", a precizat agentul guvernamental la Curtea de Justiţie a UE, Horaţiu Radu, citat de Mediafax.

"Noi suntem deja în dialog cu CE pe acest subiect şi am trimis deja răspuns la punerea în întârziere. În esenţă este vorba de interconectarea cu statele membre vecine. Practic interconectarea există, însă ea nu funcţiona la parametrii optimi ceruţi de Comisie", s spus Radu, exprimându-şi speranţa că în cele două luni România se va conforma "deplin" cu regulamentul Uniunii privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă