23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăAldineMerkel: Germania şi Polonia vor depune toate eforturile pentru evitarea unui Brexit

Merkel: Germania şi Polonia vor depune toate eforturile pentru evitarea unui Brexit

Germania şi Polonia vor depune toate eforturile pentru a ajunge la un compromis cu premierul David Cameron, privind evitarea unui potenţial “Brexit”, informează Reuters, citat de Agerpres.

“Amândouă suntem de acord că vrem să facem tot posibilul ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană”, a declarat, vineri, cancelarul german Angela Merkel la Berlin, într-o conferinţă de presă comună cu şefa guvernului polonez, Beata Szydlo. 

Astfel, atât Gemania, cât şi Polonia cred că este “de dorit” ca Regatul Unit să rămână parte a Uniunii Europene.

Reuters şi AFP au relatat că negociatorii britanici şi cei ai UE au avut joi o noua rundă de negocieri, încheiată cu “progrese” în vederea amendării proiectului de acord menit să păstreze Marea Britanie în Uniune, dar că le va reveni şefilor de stat şi de guvern, reuniţi la summitul din 18-19 februarie, să rezolve problemele “politice” cele mai importante.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă